Românii, pe locul șase în Europa la consumul de bere

Publicat: 23 01. 2014, 13:34
Actualizat: 04 02. 2019, 03:05

Românii ocupă locul șase în Europa la consumul de bere, cu 90 de litri pe an pe locuitor, însă piața este în scădere, după ce în primele opt luni ale anului trecut vânzările s-au redus cu 8%, potrivit asociației Berarii României.

Consumul de bere în România a fost în 2012, potrivit unui studiu al Ernst&Young pe baza ultimelor date disponibile, de 90 de litri pe cap de locuitor, plasând România pe locul șase în Europa, peste media europeană de 70 de litri.

Cea mai multă bere consumă cehii, austriecii, germanii și polonezii.

Piața românească s-a contractat cu 8% în primele opt luni ale anului trecut, după creșterea accizelor. Peste 97% din berea consumată în România este produsă intern.

România ocupă de asemenea locul șase în Europa în ceea ce privește numărul locurilor de muncă create de acest sector, respectiv 76.700.

„România a pierdut 14,6% din locurile de muncă datorate sectorului berii în perioada 2008-2012, acestea scăzând de la 89.800 în 2008 la 76.700 în 2012”, a declarat joi, într-o conferință de presă, Constantin Bratu, directorul executiv al asociației Berarii României.

Sectorului berii din România îi corespund 4% din cele două milioane de locuri de muncă generate de sectorul berii la nivelul Europei.

Numărul de fabrici de bere din UE este în continuă creștere, ridicându-se în prezent la 4.500, în care sunt incluși jucători globali, regionali, dar și 1.000 de companii mici și medii, precum și mini-berării.

Asociația Berarii României reunește cinci mari producători (Bergenbier, Heineken, Romaqua, Ursus și United Românian Breweries Bereprod) și o mini-berărie (Clinica de bere), care furnizează peste 90% din cantitatea consumată în România.