Rusia majorează accizele la țigări

Publicat: 28 07. 2013, 15:20
Actualizat: 21 03. 2019, 00:32

Rusia intenționează să majoreze în următorii doi ani accizele la produsele de tutun cu până la 50%, pentru ca acestea să se alinieze la nivelul european, scrie Russia Today. Prețul unui pachet de țigări ar putea crește de la 60 la 100 de ruble, echivalentul a trei dolari, notează presa rusă.

Organizația Mondială a Sănătății susține că aceste taxe ar trebui să fie de șapte ori mai mari în 2020 pentru ca Federația Rusă să fie în conformitate cu standardele europene.

Accizele ar urma să crească la 820 de ruble (25 de dolari) pe mia de țigări, de la 550 de ruble (17 dolari) în prezent, potrivit unui proiect inițiat de ministerul rus al finanțelor.

Dacă producătorii de țigări vor decide să transfere costurile suplimentare în prețul unui pachet de țigări, acesta ar urma să ajungă la 3 dolari, cu 50% mai mult decât în prezent, reiese din calculele RT.

Inițiativa ar putea duce la o creștere masivă a contrabandei de țigări precum și la o competiție neloială din partea statelor membre ale Uniunii Vamale, mai notează sursa.

„Companiile de tutun vor trece printr-o perioadă dificilă. Frontiere deschise cu Kazakhstan și Belarus permite oricui să aducă, legal, țigări ieftine în Rusia”, este de părere Eduard Vorontsov, director executiv al Consiliului de Dezvoltare a Industriei Tutunului.

Noua lege se înscrie în efoturturile autorităților de Rusia de a combate consumul de tutun. Recent, a fost introdusă o lege prin care s-a interzis parțial fumatul în locuri publice.