Schema voucherelor-cadou, în schimbul introducerii datelor BANCARE. Clienții eMAg sunt vizați de două campanii de ÎNȘELĂCIUNE

Publicat: 29 01. 2019, 11:33
Se vinde eMAG? Compania a reacționat după informațiile vehiculate de presa străină

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică anunță într-o postare pe facebook, că două campanii de tip scam îi vizează pe clienții eMag. 

„Prima dintre acestea încearcă să convingă utilizatorii să ofere date personale, date de logare sau date bancare.Vizitatorilor unui site care permite convertirea online a conținutului video și care intră de pe o adresă IP din România, li se afișează o nouă pagină, care copiază identitatea vizuală a eMAG. Mesajul, într-o limbă română aproximativă, atenționează utilizatorul că ar putea câștiga un laptop, smartphone sau o tabletă, dacă parcurge anumiți pași într-o campanie de fidelizare eMAG.
După ce selectează tipul de dispozitiv folosit, utilizatorul este redirecționat către o altă pagină care permite alegerea unui „cadou”. Aici trebuie să introducă datele unui cont (nu se specifică ce cont, astfel că victimele pot oferi din greșeală datele contului eMAG, Samsung sau Apple, în funcție de selecție și de intuiția fiecăruia). Ultimul pas îl constituie redirecționarea către o nouă pagină, unde potențialelor victime li se cere să introducă datele cardului.”

Cea de-a doua campanie urmărește aceeași strategie a „voucherelor-cadou (200, 350 sau 500 RON) oferite clienților, în schimbul introducerii unor date”, scrie CERT-RO.

CERT-RO îi îndeamnă pe utilizatori să verifice sursa link-urilor primite, sau a reclamelor accesate: „Rețineți faptul că astfel de concursuri sau promoții sunt active exclusiv pe canalele oficiale ale brand-urilor respective (site sau paginile oficiale de social media). Dacă mai întâlniți astfel de tentative de fraudă, notificați CERT-RO. Dacă ați suferit pagube financiare, anunțați cât mai repede banca despre problemă și depuneți o plângere la Poliția Română.”