STUDIU. Câți adulți dețin un card bancar în zonele urbane și care este frecvența utilizării lui

Publicat: 24 07. 2015, 11:59
Actualizat: 06 02. 2016, 00:17

Rezultatele studiului confirmă tendința de maturizare a pieței plăților electronice, relevând că 97% dintre cei care efectuează plăți cu cardul zilnic sau o dată la două-trei zile, fac acest lucru pentru cumpărăturile curente, notează MasterCard.

De asemenea, tehnologia contactless începe să intre tot mai mult în rutina consumatorilor, 15% dintre respondenți afirmând că plătesc contactless.

Principalul motiv pentru care românii aleg să utilizeze cardul pentru plata cumpărăturilor în magazine este faptul că, în acest fel, nu trebuie să mai poarte numerar asupra lor, au răspuns trei din patru posesori de carduri, în timp ce aproape jumătate apreciază timpul economisit la cumpărături când plătesc cu cardul.

Gradul de educație financiară în România nu este motivul principal atunci când cumpărătorii aleg să plătească în numerar, în detrimentul cardului, arată studiul.

Doar 1% dintre respondenții de toate vârstele au motivat că nu știu să plătească prin intermediul cardului, în timp ce 65% dintre cei intervievați aleg plata cu cardul datorită ușurinței în utilizare.

„Plata cu cardul este un gest obișnuit în țările europene, precum a arunca gunoiul la coș sau a recicla pentru a proteja mediul și ne bucurăm să vedem că și în România ea începe să fie normalitatea și nu excepția”, a declarat Cosmin Vladimirescu, general manager România, MasterCard.

Studiul a mai arătat că 60% din totalul respondenților incluși în studiul MasterCard preferă să utilizeze cardul pentru plata facturilor. Dintre aceștia, doar 12% se deplasează la Kiosk-urile dedicate plăților facturilor, în timp ce majoritatea aleg să realizeze plata facturilor online, prin completarea datelor cardului într-un formular.

Studiul a cercetat și modul în care sunt percepute plățile online cu cardul.

Astfel, principalele avantaje ale plății online cu cardul constau, pentru 52% dintre respondenți, în timpul economisit, precum și comoditatea utilizării cardului la plată. Totodată, 51% dintre utilizatorii de carduri apreciază că, plătind online cu cardul, pot face cumpărături de oriunde și oricând doresc.

Un rezultat interesant al studiului a arătat că bărbații sunt mai deschiși plăților online cu cardul, 58% dintre aceștia obișnuind să efectueze plățile astfel, spre deosebire de 48%, în rândul femeilor. Acest lucru este parțial determinat și de faptul că acestea preferă, într-o măsură semnificativ mai mare decât bărbații, să vadă produsele înainte de a le plăti.

Studiul se bazează pe un sondaj Omnibus realizat în zona urbană de iSense Solutions, pentru MasterCard.