Top 100 companii controlate de antreprenori români. Surpriza de pe primele locuri

Publicat: 20 10. 2016, 09:35

Cele mai mari 100 de com­panii controlate de an­treprenori locali au avut anul trecut o cifră de afaceri de 61 mld. lei, în timp ce top 100 multinaționale ge­nerează afaceri de 277 mld. lei. Altfel spus, antreprenorii de top au doar 5% din cifra de afaceri a companiilor din România, în timp ce primele 100 de companii străine au aproape un sfert, potrivit unei analize ZF pe baza datelor de la Registrul Comerțului.

Dedeman Bacău este lider pentru al treilea an con­se­cutiv, iar compania contro­lată de frații Adrian și Dragoș Pavăl deține prima poziție și în to­pul profiturilor raportate în 2015. Po­diu­mul este completat la fel ca și în 2014 de Tinmar Oil (Augustin Oancea) și RCS&RDS (Zoltan Teszari).

Cea mai mare creștere din top cinci, de 32%, a avut-o retailerul de electroni­ce și electro­casnice Altex, afacerea con­struită de Dan Ostahie ratând de puțin pragul de 2 miliarde de lei anul trecut.

Privit statistic, top 100 arată că sunt doar 11 companii antreprenoriale dintr-un total de 116 firme care au de­pășit anul trecut pragul de un miliard de lei cifră de afaceri, în scădere față de 2014.

Patru dintre „miliardarii” anului 2014 au raportat scăderi semnificative ale vân­­zărilor, cuprinse între minus 17% și mi­nus 84% și au căzut astfel sub un mi­liard de lei.

Cel mai mare declin a fost înregistrat de două dintre companiile din grupul Interagro, controlat de Ioan Niculae, firme care au intrat în in­solvență și care au raportat pierderi cu­­mulate de 160 mil. lei și scăderi de pes­te 75% ale vânzărilor.

Citește în continuare pe zf.