Top Forbes: România, la fel de atractivă ca Botswana în ceea ce privește mediul de afaceri

Publicat: 15 11. 2012, 16:14
Actualizat: 01 02. 2019, 23:14

România se află pe locul 60 din 141 de țări în topul Forbes privind cele mai atractive economii din perspectiva mediului de afaceri, cu o poziție mai jos decât Botswana și surclasată de Ungaria sau Bulgaria, economia românească înregistrând scorurile cele mai slabe la regimul fiscal și inovație.

România este încadrată în top de Botswana (59), respectiv Iordania (61) și este trasă în jos de regimul fiscal (locul 104), inovație (de asemenea 104) și „libertatea monetară” (90).

Corupția, birocrația și performanțele pieței sunt de asemenea puncte slabe, iar cele mai bune scoruri figurează la capitolele libertatea comerțului și protecția investitorilor.

România se plasa pe locul 40 în studiul realizat în 2008, înaintea crizei financiare și economice.

Topul este efectuat în funcție de 11 criterii, respectiv libertatea comerțului, libertatea monetară, drepturi de proprietate (România pe locul 63), inovație, tehnologie (58), birocrație, protecția investitorilor, corupție, libertate personală (44), povară fiscală și performanța pieței.

În acest an, topul este condus de Noua Zeelandă, urmată de Danemarca, Hong Kong, Singapore, Canada, Irlanda, Suedia, Norvegia, Finlanda, respectiv Marea Britanie.

Statele Unite ocupă locul 12, iar Franța și Germania se plasează pe pozițiile 20, respectiv 21, după Taiwan (16) sau Chile (17).

Cele mai bine plasate state din Europa Centrală și de Est sunt Estonia (22) și Slovenia (23), care depășesc atractivitatea Austriei (26). Polonia se găsește pe locul 38, iar Cehia pe 41, Ungaria pe 46 și Bulgaria pe 49.

Georgia (50), Turcia (52) sau Columbia (55) sunt de asemenea mai bine poziționate decât România.

Republica Moldova ocupă locul 92, înaintea unor economii precum India (97), Ucraina (104) sau Rusia (105).

Ultimele 5 clasate sunt Camerun, Venezuela, Zimbabwe, Ciad și Guinea.