Perioada despre care vorbim este cea a zodiei Berbec, care începe pe 20 martie și se încheie pe 20 aprilie. Chiar din 20 martie, Mercur nu mai este retrograd — lucru care ne bucură — și își va continua mersul direct prin zodia Pești.
Un alt eveniment important este intrarea lui Marte în Berbec, zodie în care se află în domiciliu. Avem, așadar, prima planetă în domiciliu — Marte în Berbec. Ulterior, pe 15 aprilie, intră și Mercur în Berbec.
Până atunci însă, trebuie menționat că Venus, care a traversat deja Berbecul, pe 30 martie intră în zodia Taur, unde se află, de asemenea, în domiciliu. Astfel, avem două planete în domiciliu: Marte în Berbec și Venus în Taur.
Este foarte important să avem planete în domiciliu, pentru că putem obține maximum de la energia lor și le putem valorifica acolo unde avem nevoie. Cerul este, așadar, foarte încărcat de accente.
Este o perioadă care include și Paștele. În Săptămâna Luminată, chiar din a doua zi, Marte începe să formeze conjuncții: mai întâi cu Uranus, apoi cu Saturn. După aceea urmează Luna Nouă — momentul în care Luna se alătură Soarelui în Berbec.
Începând aproximativ din 15 aprilie, Mercur face conjuncții cu mai multe planete, iar pe 17 aprilie are loc Luna Nouă, când Soarele și Luna se află împreună în Berbec. Ulterior, Luna va trece și va face conjuncție cu fiecare dintre planetele aflate în această zodie.
Avem și o Lună Plină pe 2 aprilie, când Luna se află în Balanță, iar Soarele în Berbec. Această opoziție creează o interacțiune care ajută ambele părți, dar aduce și un exces de energie pe care trebuie să-l gestionăm corect.
Imaginea este ca și cum ar veni un curier la ușă cu foarte multe „pachete” — fiecare planetă vine cu anumite atribute, iar puse laolaltă trebuie să decidem rapid ce facem cu ele. Aici apare provocarea, atât pentru Berbec în această perioadă, cât și pentru fiecare dintre noi, în funcție de zona din viață în care avem Berbecul.
Horoscop 20 martie – 20 aprilie 2026 – Vărsător
Pentru Vărsător, Pluto se află în continuare în zodia lor și acționează în profunzime, așteptând ca nativul să ajungă la conștientizări importante.
În același timp, casa comunicării este foarte activă, cu multe planete implicate. Vărsătorii pot avea întâlniri, pot ține conferințe, pot aduna oameni în jurul lor și pot iniția proiecte importante. Este o perioadă favorabilă colaborărilor și schimbului de idei.
Planetele din Berbec sunt aliați pentru Vărsător și îi susțin în demersurile lor. În paralel, există influențe care îi ajută să rezolve probleme legate de serviciu și de familie — aspecte pe care trebuie să le clarifice până în iunie.
Venus, aflată în Taur, aduce dorința de a face schimbări în locuință. Pot apărea cheltuieli pentru casă, mai ales în contextul sărbătorilor de Paște, când își doresc un ambient mai plăcut.
Pe termen mai lung, perspectivele sunt foarte bune: Uranus va intra în Gemeni (în jurul datei de 26 aprilie), iar Jupiter va ajunge în zona partenerială în lunile iunie–iulie.
După o perioadă mai dificilă, Vărsătorii încep să „respire” și să valorifice ceea ce au acumulat. Au resurse și idei pe care le pot transforma în rezultate concrete.