A murit Abdelaziz Bouteflika, fostul președinte al Algeriei

Publicat: 18 09. 2021, 10:48
Foto: Profimedia

Abdelaziz Bouteflika, fostul președinte al Algeriei, a murit la 84 de ani. În 2019, acesta a fost obligat să cedeze puterea după proteste masive generate de intenţia sa de a candida pentru un nou mandat.

Fostul preşedinte Abdelaziz Bouteflika, care a condus Algeria timp de 20 de ani, a murit la 84 de ani

“Deces al fostului preşedinte Abdelaziz Bouteflika” este anunţul care a rulat pe postul naţional de televiziune, care a citat un comunicat de presă al preşedinţiei.

După ce a fost înlăturat de la putere (2019), Abdelaziz Bouteflika a locuit într-un azil asistat medical din Zeralda, o localitate situată la vest de capitala Alger.

Dorința de a candida pentru un al cincilea mandat a dus la proteste masive

Căderea sa devenise inevitabilă după săptămâni de proteste masive împotriva intenţiei anunţate de a candida pentru un al cincilea mandat.

Bouteflika a murit la ora locală 22:00 (21:00 GMT), informează canalul privat El Hayet TV.

Omniprezent în viaţa politică algeriană timp de zeci de ani, dar absent aproape complet din viaţa publică în urma unui accident vascular cerebral produs în 2013, Bouteflika nu şi-a mai făcut simţită prezenţa după ce mişcarea populară de protest Hirak şi armata l-au forţat să demisioneze.