Al-Qaida condamnă decizia lui Trump privind Ierusalimul și cere atacarea SUA: Altfel, „cele mai sfinte locuri ale musulmanilor vor fi vândute și nimeni nu le va mai apăra”

Publicat: 07 12. 2017, 19:48

Decizia președintelui SUA este și un efect al demersurilor unor state arabe din zona Golfului Persic în sensul „normalizării” relațiilor cu Israelul, consideră organizația teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabia într-un comunicat difuzat de Institutul american SITE, sprecializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

„Este un mesaj clar adresat lumii musulmane referitor la cauza palestiniană. În contextul acestor evenimente grave, noi suntem solidari cu Palestina și îi susținem cu tot ce putem”, subliniază organizația teroristă, îndemnând membrii și simpatizanții să comită atacuri și subliniind că musulmanii au datoria să contribuie cu arme și fonduri.

„Dacă nu treceți la acțiuni, atunci, mâine, cele mai sfinte locuri ale musulmanilor (…) vor fi vândute și nimeni nu le va mai apăra”, insistă organizația teroristă sunnită.