Atac armat în Seattle. Trei morți, alte persoane au fost rănite. Un copil de numai doi ani, printre victime

Publicat: 27 07. 2026, 09:19
Actualizat: 27 07. 2026, 09:20

Trei persoane au fost ucise, iar alte patru sunt internate în spital în urma unui atac armat petrecut la Seattle Center, Seattle, Statele Unite ale Americii, relatează BBC.

Șeful adjunct al Poliției din Seattle, Tyrone Davis, a declarat că atacul armat s-a soldat cu trei morți. Potrivit acestuia, două dintre victime au murit la fața locului din cauza rănilor suferite, iar o a treia victimă, transportată la Harborview Medical Center, a decedat ulterior din cauza leziunilor.

Printre răniți se află și un băiat în vârstă de doi ani, care este în stare stabilă, au anunțat oficialii departamentului de pompieri. Purtătoarea de cuvânt a Centrului Medical Harborview, Susan Gregg, a declarat că unitatea a tratat patru pacienți: un copil, o femeie de 39 de ani, un bărbat de 23 de ani și o altă femeie de vârstă necunoscută, care a fost dusă în sala de operații.

Un suspect a fost reținut

În momentul în care s-au auzit focurile de armă, în jurul orei 18:00 (ora locală), în apropierea celebrului Space Needle avea loc un important festival culinar.

Un suspect a fost reținut, potrivit primarului orașului Seattle, Katie Wilson.

Tyrone Davis a declarat că primele focuri de armă au fost auzite la ora 18:01, ora locală, iar polițiștii aflați deja în zonă au intervenit imediat. Potrivit acestuia, agenții au reușit să îl confrunte pe unul dintre suspecți, care s-a predat și a fost luat în custodie.

Un al doilea suspect, despre care poliția crede că a fost implicat în incident, a fugit de la locul atacului, iar oamenii legii au declanșat o amplă operațiune de căutare pentru a-l găsi, a adăugat Davis.

Acesta a precizat că, în total, șapte persoane au fost împușcate, iar polițiștii au acordat primul ajutor la fața locului, efectuând manevre de resuscitare asupra mai multor victime.

Martorii spun că au auzit mai multe focuri de armă, iar unul dintre participanții la eveniment a declarat pentru presa locală că scena a fost ”un haos total”.

Guvernatorul statului Washington a transmis condoleanțe familiilor victimelor, iar o congresmenă din Seattle a condamnat ”violența fără sens”.