Avertismentele experților: Rachetele pe care armata britanică le va amplasa pe acoperișurile din Londra în timpul Olimpiadei pot fi inutile

Publicat: 01 05. 2012, 16:16
Actualizat: 01 05. 2012, 20:08

Rachetele sol-aer pe care autoritățile britanice le vor amplasa pe acoperișurile clădirilor rezidențiale din Londra pentru a evita un atac terorist aerian în timpul Jocurilor Olimpice sunt inutile pe vreme rea, avertizează mai mulți experți citați de The Telgraph.

Rachetele devin inutile dacă este înnorat și operatorul nu vede ținta, susțin acești specialiști.

„Slăbiciunea acestui sistem este că rachetele sunt direcționate spre țintă de un soldat care stă să urmărească avionul, iar dacă soldatul nu poate vedea avionul, nu-l poate ataca”, a explicat Nick Brown, de la International Defecnce Review, potrivit sursei amintite.

În total, șase clădiri, între care două complexuri rezidențiale, sunt luate în calcul pentru a servi drept locuri de lansare a rachetelor, pe timpul Jocurilor Olimpice de la Londra 27 iulie-12 august.

Totodată, pe acoperișurile clădirilor londoneze vor fi trimiși polițiști și militari, a căror menire este să anunțe și, eventual, să atace orice avion care zboară la altitudine mică, în stilul celor două aparate de zbor de la 11 septembrie 2001.

Sistemul de apărare pentru Olimpiadă va fi testat în zilele următoare, însă autoritățile i-au asigurat pe londonezi că nu vor fi lansate rachete în timpul exercițiilor, mai scrie The Telegraph.