Avertismentul ONU către Siria, după presupusul atac cu arme chimice: „O asemenea crimă împotriva umanității ar avea consecințe grave pentru cel care a comis-o”

Publicat: 23 08. 2013, 09:58
Actualizat: 23 08. 2013, 10:01

„Orice utilizare a unor arme chimice, oriunde ar avea loc și oricare ar fi circumstanțele, ar încălca dreptul internațional. O asemenea crimă împotriva umanității ar avea consecințe grave pentru cel care a comis-o”, a declarat el.

„Este o sfidare gravă pentru comunitatea internațională în ansamblul său și pentru umanitatea pe care o avem în comun, cu atât mai mult cu cât s-ar fi întâmplat în timp ce misiunea experților ONU se afla în țară”, a adăugat secretarul general.

„Nu mă pot la gândi la vreun motiv întemeiat pentru care vreuna dintre părți – Guvernul sau forțele opoziției – refuză ocazia de a căuta adevărul în acest caz”, a spus el.

Opoziția siriană a acuzat miercuri regimul că a ucis peste 1.300 de persoane cu arme chimice în apropiere de Damasc, sprijinindu-se pe foarte numeroase înregistrări video cu victime civile, difuzate pe Internet. Guvernul dezminte în mod oficial.

Comunitatea internațională, dar și organizații cu activitate în domeniul drepturilor omului, reclamă ca experții ONU aflați în Siria să verifice la fața locului acuzațiile opoziției.

Președintele francez François Hollande a evocat joi o „utilizare probabilă a unor arme chimice”. Statele Unite nu sunt în măsură „pentru moment” să spună cu certitudine dacă s-a recurs la arme chimice, potrivit Departamentului de Stat.