Ban Ki-moon anunță că inspectorii ONU vor părăsi Siria până sâmbătă dimineața

Publicat: 29 08. 2013, 14:19

Inspectori ONU care anchetează în Siria asupra unui atac cu arme chimice, vor rămâne în această țară până sâmbătă dimineața, a declarat secretarul general Ban Ki-moon joi la Viena, relatează AFP.

„Ei își vor continua ancheta până vineri dimineața, se vor întoarce din Siria până sâmbătă dimineața și îmi vor prezenta raportul imediat ce vor ieși”, le-a spus Ban Ki-moon unor jurnaliști.

El a anunțat deja că inspectorii au nevoie de patru zile pentru a-și îndeplini misiunea, care a început luni. Cum nu au putut lucra marți, încheierea misiunii era, deci, prevăzută pentru vineri.

Secretarul general al ONU a mai anunțat că a discutat miercuri cu președintele american Barack Obama, în contextul în care o decizie cu privire la o lovitură militară în Siria părea iminentă.

„Mi-am (…) exprimat dorința sinceră ca echipa de inspectori să poată să fie autorizată să își continue activitatea, conform mandatului statelor membre”, a subliniat el.

„Am discutat despre modul în care ONU și lumea pot acționa împreună, în special cu Statele Unite (…)”, a adăugat secretarul general.

Ban Ki-moon și-a exprimat în mai multe rânduri opoziția față de posibile lovituri militare în Siria.

„Trebuie ca diplomației să i se dea o șansă, trebuie ca păcii să i se dea o șansă (…)”, a reiterat el la Viena.

„Folosirea armelor chimice de către oricine, indiferent de motiv (…), este o crimă împotriva umanității”, a adăugat Ban Ki-moon, iar autorii este necesar să dea socoteală.

Presupusul atac chimic de la 21 august, lângă capitala siriană, a provocat moartea câtorva sute de persoane.