Banca Vaticanului ar fi putut facilita spălarea de bani

Publicat: 07 07. 2013, 11:42
Actualizat: 30 07. 2014, 14:11

Funcționarea băncii Vaticanului facilitează spălarea de bani, afirmă responsabilii unei anchete de peste trei ani la adresa instituției bancare, conform documentelor confidențiale citate de două jurnale italiene sâmbătă, transmite AFP.

AICI se afișează rezultatele. Intră aici ca să vezi

Institutul pentru lucrări religioase (IOR, denumirea oficială a băncii) nu a realizat controale suficiente asupra clienților săi și a permis deținătorilor de conturi să transfere sume importante în beneficiul altora, conform aceleiași surse.

„Există un risc ridicat în modul de funcționare al IOR, care nu își identifică clienții cu precizie, putând fi folosit ca un ecran pentru a disimula operațiuni ilegale”, scriu anchetatorii într-un document citat de jurnalul Corriere della Sera.

Aceștia acuză de asemenea băncile italiene care au acceptat transferuri de la IOR fără a verifica originea fondurilor, care au fost transferate ulterior altor bănci.

„IOR poate deveni cu ușurință un vector pentru spălarea de bani de origine criminală”, subliniază anchetatorii.

Aceștia contrazic de asemenea declarațiile IOR care asigură că toți clienții sunt congregații religioase sau clerici.

„Există și persoane private care, deoarece beneficiază de o relație privilegiată cu Sfântul Scaun, pot efectua depozite de bani sau deschide conturi”, precizează aceștia.

Ancheta se axează asupra unor transferuri în valoare de 23 de milioane de euro efectuate în septembrie 2010 de către banca Vaticanului către organismul de credit italian Credito Artigiano, din care trei milioane de euro au fost transferate către Banca del Fucino și 20 de milioane către JP Morgan Frankfurt.

Transferul acestor fonduri a fost aprobat de Paolo Cipriani, atunci director general al IOR și de către adjunctul său, Massimo Tulli. Amândoi au demisionat ulterior iar anchetatorii vor să pornească urmărirea penală împotirva acestora.

Conform La Repubblica, cei doi sunt de asemenea acuzați că au realizat zeci de alte transferuri către JP Morgan.

Papa Francisc a format o comisie de anchetă asupra bîncii și afirmă că pregătește o restructurare profundă a instituției bancare, una dintre cele mai secrete din lume, aflată în centrul scandalurilor financiare, în cadrul unor reforme mai extinse le birocrației de la Vatican.

Vaticanul a realizat o reformă a finanțelor sale pentru a figura pe „lista albă” a statelor care respectă regulile luptei împotriva spălării de bani.