Barack Obama, prima reacție după ce FBI a anunțat că o anchetează din nou pe Hillary Clinton

Publicat: 31 10. 2016, 20:00
Actualizat: 29 03. 2019, 11:04

„Președintele Barack Obama crede că James Comey este un om integru și că nu încearcă să influențeze rezultatul scrutinului prezidențial”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

„Casa Albă nu are informații independente privind factorii care au condus la declanșarea unei noi investigații în cazul emailurilor și nici nu susține, nici nu critică decizia directorului James Comey”, a precizat Earnest.

Echipa de campanie a candidatei democrate Hillary Clinton a solicitat explicații din partea FBI în legătură cu noua anchetă privind emailurile private, transmițând că este „extraordinar” că o astfel de situație se produce cu doar 11 zile înaintea scrutinului prezidențial.

John Podesta, șeful echipei de campanie a lui Hillary Clinton, i-a cerut vineri seară directorului FBI, James Comey, să ofere „imediat” explicații privind scrisoarea trimisă Congresului despre inițierea noii anchete. „Notificarea transmisă de James Comey se referă la emailuri care au apărut într-un caz separat, dar nu știm ale cui sunt acele emailuri, iar înștiințarea directorului FBI s-ar putea să nu fie semnificativă. Este extraordinar că asistăm la așa ceva cu doar 11 zile înaintea scrutinului prezidențial”, a declarat John Podesta, potrivit cotidianului USA Today.

Biroul Federal de Investigații (FBI) din Statele Unite a inițiat o nouă anchetă în cazul emailurilor private utilizate de candidatul democrat la funcția de președinte, Hillary Clinton, în timp ce deținea funcția de secretar de Stat american. Biroul Federal pentru Investigații a transmis vineri o notificare oficială Comisiei Juridice a Senatului SUA în legătură cu ancheta care vizează utilizarea de către Hillary Clinton a unui server de email privat în timp ce era secretar de Stat.