Barack Obama se pregătește să înceapă al doilea mandat de președinte al Statelor Unite

Publicat: 20 01. 2013, 14:52
Actualizat: 01 10. 2018, 00:48

Președintele Barack Obama se pregătește duminică să înceapă al doilea mandat la conducerea Statelor Unite, printr-o ceremonie la Casa Albă, înaintea festivităților grandioase de luni, relatează AFP.

Președintele este așteptat la ora locală 11.55 (18.55) în „Salonul Albastru”, un apartament relativ mic situat la parterul reședinței executive, pentru a depune jurământul, cu membrii familiei ca martori, în cadrul unei ceremonii scurte care va fi transmisă în direct de către televiziuni.

Constituția americană prevede ca, după alegeri, mandatele prezidențiale să înceapă pe 20 ianuarie, la prânz.

Obama va vizita, anterior, Cimitirul Militar de la Arlington, alături de vicepreședintele Joe Biden, care urmează să depună jurământul încă de la ora locală 8.00 (15.00, ora României), la reședința sa, în nord-vestul Washingtonului.

Ceremoniile de duminică nu vor fi pompoase, tradiția vrând ca în cazul în care 20 ianuarie pică duminica aceste proceduri să se desfășoare într-un cerc restrâns. Festivitățile spectaculoase și discursul de învestire a președintelui vor avea loc luni.

Luni, tot înainte de prânz, Obama va depune jurãmântul pe treptele Capitoliului, dupã care se va adresa americanilor.

La prima învestire a lui Obama, în ianuarie 2009, au venit sã asiste aproximativ două milioane de persoane, la „Mall”, o esplanadă imensă în centrul Washingtonului. În acest an, organizatorii mizează pe jumătate sau o treime din această prezență.

Obama și soția sa, Michelle, vor parcurge Pennsylvania Avenue, care face legătura între sediul puterii legislative și cel al puterii executive, după care vor asista la o mare defilare, de la o tribună instalată în fața reședinței prezidențiale.

Această zi istorică, începută cu o mesă la Biserica Saint John, în apropiere de Casa Albă, se va încheia cu baluri de învestitută la Palatul Congreselor, la Washington.

Zeci de mii de membri din cadrul forțelor de ordine sunt mobilizați pentru a securiza centrul capitalei. Temperatutra nu va depăși cinci grade Celsius, iar după-amiaza sunt posibile precipitații.