Brexit cu probleme pentru Theresa May: Camera Lorzilor cere Guvernului britanic să nu instituie controale la frontiera Irlandei de Nord

Publicat: 02 05. 2018, 22:17

Este a zecea oară când Camera Lorzilor respinge măsuri prevăzute în planul Guvernului Theresa May privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), programată în martie 2019.

Camera Lorzilor a aprobat cu 309 voturi pentru, față de 242 împotrivă, un amendament la planul de ieșire a Marii Britanii din UE care prevede respectarea termenilor Acordului din Vinerea Mare, prin care s-a încheiat conflictul nord-irlandez.

Lorzii i-au avertizat pe membrii Cabinetului Theresa May „să nu se joace cu focul” și să acționeze astfel încât să evite reinstituirea controalelor la frontiera dintre Irlanda de Nord și Irlanda.

Decizia Camerei Lorzilor are caracter simbolic, putând fi anulată prin votul Camerei Comunelor, care este decizională.