Ce amenințări lansează noul număr al revistei editate de gruparea teroristă Al-Qaida

Publicat: 04 05. 2012, 11:11
Actualizat: 04 05. 2012, 11:11

Revista „Inspire”, editată de gruparea teroristă Al Qaida, lovește cu un nou număr, în care oferă instrucțiuni grafice pentru realizarea bombelor și îndeamnă oamenii să incendieze pădurile din Statele Unite, scrie Daily Mail.

Teroriștii vizează pădurile din provincia Montana, întrucât populația din această zonă este în continuă creștere.

„În America, sunt construite mai multe case la țară decât la orașe. Este greu să găsim o zonă mai bună decât văile din Montana”, a explicat autorul, care semnează ca „șeful Al Qaida”.

Aceeași publicație face o comparație îndrăzneață, punând semnul egal între amploarea incendiilor izbucnite în decembrie 2002 în Australia și puterea a 23 de bombe nucleare. Potrivit noului număr al revistei „Inspire”, membrii grupării vor să folosească forța incendiilor și în Statele Unite.

Revista”Inspire”, editată în engleză de gruparea teroristă Al Qaida în Pensinsula Arabă, scoate cel de-al doilea număr de după moartea, în septembrie 2011, a redactorului șef Samir Khan și a editorialistul principal Anwar al-Awlaki.

Anwar al-Awlaki

Deși cei doi au fost uciși de explozia unei drone, pe 30 septembrie anul trecut, în Yemen, ultimele lor articole au fost republicate în cea mai recentă ediție.

Numărul opt, respectiv numărul nouă al publicației, adică cele două ediții apărute după moartea teroriștilor, conțin rugăciuni în memoria lor. Ambele numere au 60 de pagini și conțin, pe lângă elogiile aduse teroriștilor morți la datorie, și numeroase amenințări cum ar fi armele chimice, biologice sau atomice adresate lumii occidentale.

„Spre dezamăgirea dușmanilor noștri… cel mai mare dușman al Americii încă mai apare”, au ținut să avertizeze teroriștii Al Qaida.