Iliana Iotova a câștigat președinția Bulgariei. De ce președintele bulgar este mai puternic în stat decât președintele României, deși are mai puține atribuții

Duminică, bulgarii s-au întors la urne pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, într-o confruntare strânsă dintre președinta în exercițiu Iliana Iotova și economistul Andrey Gyurov.  Miza alegerilor prezidențiale din Bulgaria a ajuns să fie mult mai mare din cauza crizelor politice repetate. Deși funcția prezidențială nu asigură conducerea guvernului, într-o țară marcată de instabilitate politică și de opt scrutinuri parlamentare din 2021 încoace, șeful statului a ajuns să joace un rol esențial de arbitru al sistemului. Asta i-a oferit mai multă putere decât președintelui României, chiar dacă pe hârtie ar avea mai puține atribuții.

Pe hârtie, președintele Bulgariei are atribuții limitate

Bulgaria este o republică parlamentară, unde președintele este ales direct de cetățeni pentru un mandat de cinci ani, având dreptul la cel mult două mandate. Acesta nu are drept de inițiativă legislativă, nu face parte din cabinet, nu intervine în structurarea bugetului de stat, iar politica externă e împărțită de președinte cu guvernul.

ULTIMA ORĂ Incendiu la un salon de evenimente din Capitală. Intervin 12 mașini de pompieri, există pericol de propagare

07:42

LIVE UPDATE Război în Ucraina, ziua 1.712. Sute de mii de ucraineni, lăsați fără curent în urma atacurilor rusești

07:37

Constituția din 1991 a limitat deliberat puterile președintelui, ca reacție după deceniile de regim cu partid unic, totuși îi conferă prerogative reale. În formarea guvernului, președintele acordă primul mandat candidatului desemnat de cel mai mare partid, al doilea candidatului celui de-al doilea partid ca mărime, iar al treilea unui grup parlamentar la alegerea sa. Dacă toate cele trei încercări eșuează, numește un guvern interimar, dizolvă parlamentul și stabilește data alegerilor anticipate, iar aceste decrete nu necesită contrasemnătura premierului.

Are și drept de veto suspensiv: poate retrimite o lege adoptată în parlament spre reexaminare, iar pentru anularea vetoului este nevoie de votul a cel puțin 121 din cei 240 de deputați.

Numește 4 din cei 12 judecători ai Curții Constituționale și poate sesiza instanța. Este comandantul suprem al forțelor armate și conduce Consiliul Consultativ pentru Securitate Națională, care nu are putere de decizie obligatorie, iar comandanții militari îi numește la propunerea guvernului.

Semnează decretele de numire pentru procurorul general și pentru șefii celor două instanțe supreme, aleși însă de alte organisme. Pe durata mandatului beneficiază de imunitate penală, iar procedura de demitere este complexă: cere inițierea de către un sfert din deputați, adoptarea cu două treimi (161 de voturi) și avizul Curții Constituționale. Până acum, niciun președinte bulgar nu a fost demis.

Președintele României are mai multă putere decât cel al Bulgariei

Spre deosebire de Bulgaria, România are un sistem semiprezidențial, în care puterea executivă este împărțită între președinte și guvern, deși premierul răspunde politic în fața parlamentului.

Între cele două sisteme există diferențe importante. În România, președintele desemnează candidatul la funcția de premier după consultarea partidelor, dar guvernul trebuie să obțină votul de învestitură în Parlament, în timp ce în Bulgaria mandatele de formare a guvernului se acordă partidelor parlamentare într-o ordine prestabilită.

Rolul președintelui bulgar în politica externă este limitat și subordonat guvernului, în timp ce președintele român are prerogative clare: încheie tratate internaționale, acreditează diplomați, poate participa la ședințele guvernului pe teme externe și reprezintă țara în Consiliul European, conform unei decizii a Curții Constituționale din 2014. Diferența se vede și în securitate: președintele român conduce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care are rol decizional, spre deosebire de Consiliul Consultativ condus de președintele bulgar.

Impactul politic în perioade de instabilitate

Instabilitatea politică instalată începând din 2021 i-a conferit președintelui bulgar o putere pe care arhitecții Constituției nu o anticipaseră. În fața unor parlamente fragmentate și a alegerilor repetate, șeful statului a decis practic cine a condus țara pe perioade lungi, prin intermediul guvernelor interimare.

Drept răspuns la această situație, Parlamentul a adoptat un amendament constituțional în decembrie 2023, care a restrâns libertatea de alegere a președintelui. În prezent, premierul interimar trebuie ales dintr-o listă scurtă care include:președintele Adunării Naționale, guvernatorul sau un viceguvernator al Băncii Naționale, președintele sau vicepreședintele Curții de Conturi, respectiv Avocatul Poporului sau adjunctul său.

Această modificare a ajuns la Curtea Constituțională, însă judecătorii s-au împărțit în mod egal (6 la 6), astfel că prevederile au rămas în vigoare. Actualul guvern condus de Rumen Radev a anunțat recent intenția de a propune restabilirea libertății depline a președintelui în numirea guvernului interimar, considerând că sistemul actual duce la blocaje și la „rezultate distorsionate”.

Poate președintele Bulgariei să schimbe direcția strategică a țării?

Analiștii consideră că, în mod direct, niciun președinte bulgar nu poate impune singur politici de stat, atribuțiile în politica externă fiind clar rezervate guvernului. Promisiunile electorale privind decizii majore depășesc adesea atribuțiile constituționale reale ale funcției.

Indirect, însă, funcția joacă un rol de contrabalansare. Analiștii spun că un președinte susținut de opoziție ar oferi o platformă publică pentru alternative cu care guvernul nu e de acord și un mecanism de control asupra majorității parlamentare deținute în prezent de premierul Radev.

Evoluțiile din țara vecină rămân de interes major și pentru București, având în vedere parteneriatele strategice în derulare,printre care se numără proiectele de conectivitate (cum ar fi coridorul Fast Danube sau un eventual al doilea pod peste Dunăre între Giurgiu și Ruse), precum și deciziile comune privind securitatea la Marea Neagră.