Ce au făcut imigranții din Norvegia, după ce au auzit că ar putea fi deportați în Rusia

Publicat: 20 01. 2016, 07:25
Actualizat: 20 01. 2016, 08:31

Imigranții au fugit dintr-un centru pentru solicitanți de azil situat în Vadso.

„Este vorba de imigranți sirieni și afgani. Până acum, s-a stabilit că au fugit cel puțin 40 de imigranți”, a declarat Hilde Meyer, directorul adjunct al Centrului pentru azilanți Oscarsgata.

În acest centru trăiesc circa 280 de imigranți. Cei dispăruți sunt în principal bărbați tineri.

„Au fugit pentru că au auzit că poliția va veni la centru și se temeau. Noi nu am dormit bine în aceste luni pentru că ne temem că poliția va veni în orice moment să ne ia”, a declarat un solicitant de azil.

Zilele trecute, zeci de imigranți ale căror solicitări au fost respinse au fost expulzați în Rusia.