Ce l-au pus medicii să facă pe un muzician în timp ce era operat pe creier

Publicat: 25 12. 2015, 10:48
Actualizat: 05 07. 2016, 19:23

Operația lui Carlos a avut loc în luna octombrie, iar echipa de medici a vrut să se asigure că tânărul nu își va pierde abilitatea de a cânta la saxofon. În consecință, medicii l-au pus pe Carlos să cânte pe tot parcursul intervenției chirurgicale care a durat 12 ore. 

Muzicianul avea o tumoare și i s-a făcut anestezie locală, astfel că a fost capabil să citească partiturile și să umple sala de operații cu suntetul saxofonului său. 

Intervenția este prima din Europa în timpul căreia un pacient cântă la un instrument muzical. Acest tip de proceduri este menit să protejeze cortexul auditiv primar al muzicienilor și alte regiuni ale creierului care le pot dăuna capacității de a cânta.

Astfel de intervenții au mai avut loc în Statele Unite ale Americii. Anul trecut, tenorul sloven Ambroz Bajec-Lapajne a interpretat fragmente din Gute Nacht a lui Franz Schubert în timpul unei operații pe creier.

Carlos Aguilera a anunțat că și-a revenit după operație și că va cânta în continuare alături de orchestra orașului Malaga.