Cei 800.000 de imigranți pe care Trump vrea să-i expulzeze, salvați de un judecător

Publicat: 10 01. 2018, 17:37

În cadrul unei instanțe din San Francisco, judecătorul William Alsup a decis că programul trebuie să rămână în vigoare până când litigiul va fi soluționat.

„Guvernului i se ordonă, în așteptarea hotărârii definitive privind cauza sau a altei decizii, să mențină programul DACA la nivel național, în aceleași condiții care erau în vigoare. Argumentul Departamentului de Justiție potrivit căruia programul este ilegal s-a bazat pe o premisă juridică defectuoasă”, a anunțat Alsup.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a catalogat decizia instanței drept „scandaloasă”.

„O chestiune de această amploare trebuie să treacă prin procesul legislativ obișnuit. Președintele Trump respectă statul de drept și va colabora cu membrii ambelor părți pentru a ajunge la o soluție permanentă care să corecteze acțiunile neconstituționale luate de către ultima administrație”, a spus Sanders.

Donald Trump a precizat că decizia instanței denotă deficiențe majore ale sistemului judiciar.

„Decizia arată tuturor cât de distrus și nedrept este sistemul nostru judiciar, când partea adversă într-un caz (cum ar fi DACA) apelează întotdeauna la aceeași instanță și aproape întotdeauna câștigă, înainte de a fi anulată de instanțele superioare”, a transmis Trump prin intermediul contului de Twitter.

Marți, președintele american Donald Trump s-a întâlnit cu mai mulți congresmeni republicani și democrați pentru a discuta despre statutul imigranților din SUA și despre legislația privind deportarea celor fără documente valide. Trump dorește ca orice acord privind migrația să includă finanțarea ridicării unui zid la frontiera cu Mexicul și înăsprirea restricțiilor în materie de imigrație.

800.000 de tineri imigranți cu vârste sub 16 ani, care au venit în SUA înainte de 15 iunie 2007, riscă acum să fie expulzați. Donald Trump a anulat programul DACA, creat de către președintele Barack Obama și susținut de către democrați.