Cel mai longeviv dictator în viață a acceptat să-și depună DEMISIA

Publicat: 20 11. 2017, 11:28
Actualizat: 17 04. 2018, 00:36

Potrivit sursei citate, scrisoarea sa de demisie a fost deja redactată. Alte două surse au precizat duminică seara că Mugabe a acceptat să demisioneze, însă nu au precizat condițiile în care acesta va părăsi funcția de președinte al statului Zimbabwe.

În urma demisiei, Mugabe și soția sa ar urma să beneficieze de imunitate deplină.

Partidul a decis anterior numirea în funcția de președinte a lui Emmerson Mnangagwa, fostul vicepreședinte concediat de către Robert Mugabe acum două săptămâni.

Soția președintelui zimbabwian, Grace Mugabe, a fost exclusă din partid. Robert Mugabe, în vârstă de 93 de ani, intenționa să predea șefia statului soției sale.

Formațiunea aflată la guvernare a mai anunțat că Mugabe trebuie să demisioneze din funcția de președinte până luni la prânz, în caz contrar vor fi demarate procedurile de punere sub acuzare și ulterior demitere.

Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, a ocupat funcția de șef al securității de stat și urmează să conducă un guvern interimar post-Mugabe, care intenționează să se concentreze pe reconstruirea relațiilor cu statele din lume și pe stabilizarea unei economii aflate în cădere liberă, potrivit unei surse din cadrul partidului ZANU-PF.

Armata din Zimbabwe a preluat puterea în această săptămână, cu scopul declarat de a opri „criminalii” din jurul președintelui, care cauzează probleme sociale și economice. Mugabe nu a demisionat și nici nu a fost înlăturat în mod oficial.

Sâmbătă, zeci de mii de zimbabwieni au sărbatorit pe străzile din capitala Harare înlăturarea de la putere a președintelui Robert Mugabe, cel care a condus statul de la dobândirea independenței față de Marea Britanie, în 1980.