Cel puțin zece persoane au murit după ce un vas de pescuit sud-coreean s-a răsturnat

Publicat: 06 09. 2015, 16:10

Ambarcațiunea a fost găsită răsturnată, duminică dimneața, după ce s-a pierdut contactul cu ea sâmbătă noaptea, a declarat telefonic pentru Reuters un oficial din cadrul Pazei de Coastă de pe Insula Jeju (sud).

Zece cadavre au fost ridicate din apă, în zona Insulei Chuja, situată între coastele de sud ale țării și Jeju, potrivit oficialului citat.

Trei persoane au fost scoase din apă și trimise la spital pe cale ariană, a precizat aceeași sursă, adăugând că aceste persoane vor supraviețui.

„Șase persoane fără veste de salvare, inclusiv căpitanul, se țineau de ambarcațiunea răsturnată”, a declarat unul dintre supraviețuitori pentru Yonhap. „Una câte una, aceste persoane și-au pierdut puterile și au alunecat în apă”.

Alt supraviețuitor este citat spunând că alte aproximativ cinci persoane nu au reușit să se salveze când s-a răsturnat ambarcațiunea. Însă oficialul de la Paza de Coastă a declarat că n-a fost găsită nicio persoană în interiorul ambarcațiunii răsturnate, în timpul căutării unor eventuali supraviețuitori.

Aproximativ 21 de persoane s-ar fi aflat la bord, a declarat într-o conferință de presă un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă sud-coreene.

Cele mai multe dintre persoanele de la bord participau la o expediție de pescuit, la Chuja, o zonă populară în rândul pescarilor, a declarat alt oficial din cadrul Pazei de Coastă. Unele dintre ele făceau parte dintr-un club online de pescuit cu sediul la Busan.

Președinta Park Geun-hye a îndemnat serviciile de căutare și salvare să facă tot ceea ce pot pentru a găsi persoanele date dispărute, citată într-un comunicat emis de președinție.

Un feribot de linie, Sewol, s-a scufundat în largul coastelor de sud-vest ale țării, în aprilie 2014. Aproximativ 300 de persoane au murit, cele mai multe elevi aflați într-o excursie, declanșând în țară un val de indignare față de operațiunile salvare denunțate ca ineficiente.