Cetățenii dintr-un teritoriu francez votează duminică dacă vor sau nu independența față de Paris

Publicat: 04 10. 2020, 08:47
Cetățenii dintr-un teritoriu francez votează duminică dacă vor sau nu independența față de Paris. Sursa foto: Shutterstock

Teritoriul francez Noua Caledonie, din Oceanul Pacific, organizează duminică un al doilea referendum referitor la autodeterminare.

Alegătorii din Noua Caledonie votează în 294 de secții de votare din întreg teritoriul, informează Agerpres.

Secțiile s-au deschis la ora locală 08.00 (ora 00:00, ora României, n. red.) și se vor închide la ora locală 18:00 (10:00, ora României, n. red.).

Alegătorii trebuie să decidă dacă doresc ca Noua Caledonie „să acceadă la suveranitate deplină și să devină independentă”.

Aproape 180.000 de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați duminică la urne în Noua Caledonie.

Rezultatul referendumului urmează să fie făcut public duminică seara (duminică dimineața la Paris, n. red.), iar președintele Emmanuel Macron va face o declarație publică în legătură cu acest subiect.

Arhipelagul, situat la 18.000 de kilometri de Paris, este teritoriu francez începând din 1853 și reprezintă unul dintre ultimele teritorii ale unui stat UE în regiune, după Brexit.

Acesta este cel de-al doilea referendum privind independența Noii Caledonii în mai puțin de doi ani

Un alt referendum privind independența față de Franța a mai fost organizat pe 4 noiembrie 2018, iar la acea dată loialiștii pro-francezi au câștigat, cu 56,7% din voturi.

Referendumul de duminică, la fel ca cel de acum doi ani, face parte dintr-un proces de decolonizare început în 1988, în urma unor violențe între băștinașii Kanak și populația de origine europeană din teritoriu, violențe care au culminat, în mai 1988, cu luarea de ostatici și asaltul asupra peșterii Ouvea, incident soldat cu 25 de morți.

„Majoritatea nu se va schimba. Toată lumea știe că duminică nu va exista nicio schimbare. Important va fi să vedem decalajul dintre cele două tabere”, a declarat Thierry Santa, președintele Guvernului Noii Caledonii.

Niciun sondaj de opinie referitor la intențiile de vot ale populației în cadrul referendumului de duminică nu a fost realizat în teritoriu, dar specialiștii consideră că este foarte puțin probabil ca alegătorii să voteze în favoarea independenței față de autoritățile de la Paris.