Daily Mail, un nou reportaj despre ghetoul de romi din Baia Mare

Publicat: 01 03. 2013, 11:28
Actualizat: 31 07. 2014, 14:34

Publicația britanică Daily Mail a publicat un nou reportaj referitor la romii din România, prezentând mai multe fotografii și detalii despre ghetoul din Baia Mare. Jurnaliștii britanici descriu pe un ton critic cum primarul orașului, Cătălin Cherecheș, le-a promis oamenilor că le va construi locuințe mai bune, însă a ridicat un zid în jurul caselor locuite de romi, izolându-i.

FOTO: captură Daily Mail

Pe lângă fotografiile sugestive, sursa citată a scos în evidența sărăcia în care trăiesc acei oameni, fapt care reprezintă și motivul pentru care romii ar urma să se mute în Marea Britanie din 2014: mizeria, lipsa de bani și de locuri de muncă.

Totodată, jurnaliștii britanici au contactat și reprezentanții Asociației Șanse Egale, directorul Robert Vaszi spunând că prin acest ghetou se încalcă drepturile omului. „A muta oameni care aparțin aceleiași etnie înseamna separare etnică. Acest lucru încalcă drepturile omului”, a declarat Vaszi.