Prima pagină » Știri externe » Doi cercetători ai Institutului Național de Sănătate din SUA, acuzați că au introdus ilegal probe cu virusul variola maimuței în țară

Doi cercetători ai Institutului Național de Sănătate din SUA, acuzați că au introdus ilegal probe cu virusul variola maimuței în țară

FBI a pus sub acuzare doi oameni de știință care lucrează într-un laborator guvernamental american, după ce aceștia ar fi încercat să introducă în Statele Unite flacoane cu virusul variola maimuței, cunoscută și ca Mpox, dezactivat, fără autorizațiile necesare și fără să le declare autorităților vamale. Cei doi sunt așteptați să apară în fața unui tribunal federal din Montana, potrivit Departamentului de Justiție al Statelor Unite.

Doi cercetători ai NIH din SUA, acuzați că au introdus ilegal probe cu virusul variola maimuței

Potrivit autorităților americane, Vincent Munster, cetățean olandez și șef al secției de ecologie virală din cadrul Rocky Mountain Laboratories, și Claude Kwe, cetățean camerunez și colaborator al acestuia, au fost interceptați în ianuarie pe Aeroportul Metropolitan Detroit.

Cei doi se întorceau din Republica Congo, după o escală la Paris și o călătorie de nouă zile în statul african, unde virusul variola maimuței a provocat în ultimii ani una dintre cele mai grave epidemii din lume.

Conform documentelor depuse de FBI la instanță, Munster a negat inițial că ar transporta materiale biologice sau probe de laborator.

Flacoane cu virusul variola maimuței dezactivat, descoperite în bagaje

Investigațiile ulterioare au arătat însă că cei doi aveau asupra lor flacoane care conțineau virusul variola maimuței dezactivat. Autoritățile susțin că probele nu au fost declarate la intrarea în Statele Unite și că nu existau aprobările necesare pentru transportul acestora.

Echipamentul de diagnosticare și testele declarate lipseau din bagajul celor doi, în schimb, în valiză au fost găsite 113 fiole cu mostre, ambalate în cutii din spumă poliuretanică.

17 fiole conțineau virusul inactivat al variolei maimuțelor, una conținea agentul patogen al varicelei, Varizella-Zoster, iar două conțineau mostre de ADN uman. Până în prezent, doar 20 din cele 113 fiole au fost analizate. Detaliile anchetei au devenit cunoscute abia acum, după publicarea rechizitoriului.

„Orice efort deliberat de a ascunde și introduce ilegal materiale biologice în Statele Unite fără autorizația corespunzătoare reprezintă o încălcare a încrederii publicului și ar fi putut pune publicul în pericol”, a declarat Marcus Sykes, reprezentant al Biroului Inspectorului General din cadrul Departamentului pentru Sănătate și Servicii Umane.

FBI: ambii au desfășurat activități extinse de cercetare asupra virusului

Potrivit plângerii penale, Vincent Munster le-ar fi spus anchetatorilor de la aeroport că toate documentele necesare se află pe laptopul său și că astfel de transporturi sunt o practică obișnuită.

„Aveți toate documentele pe laptopul meu, dar nu aveți nevoie de ele. Fac asta tot timpul”, l-au citat agenții FBI în documentele depuse la dosar.

„Este rezonabil să credem că declarațiile lui Munster privind deținerea documentelor necesare (vameșilor) au fost complet false”, a spus FBI.

În documentele făcute publice nu este precizat motivul pentru care cei doi cercetători doreau să transporte probele în laboratorul din Montana. FBI menționează însă că ambii au desfășurat activități extinse de cercetare asupra virusului variola maimuței.

NIH cooperează cu ancheta

Institutul Național de Sănătate din SUA (NIH), instituția care coordonează laboratorul Rocky Mountain Laboratories, a confirmat că ancheta este în desfășurare.

„Această problemă este în prezent în curs de investigare, iar NIH cooperează pe deplin cu organele de drept și cu autoritățile competente. Deoarece aceasta este o investigație în curs de desfășurare și o problemă de personal, suntem limitați în ceea ce privește informațiile suplimentare pe care le putem furniza în acest moment”, a declarat Institutul Național de Sănătate, care supraveghează laboratorul.

Munster și Kwe nu au comentat public acuzațiile formulate împotriva lor.

Ce este virusul variola maimuței și cum se transmite

Mpox, cunoscut anterior sub denumirea de variola maimuței, este o boală virală care provoacă, în principal, erupții cutanate și febră, dar poate genera și forme severe de îmbolnăvire.

Virusul a fost identificat pentru prima dată în 1958, în timpul unor focare apărute la maimuțe folosite în cercetare. Timp de decenii, majoritatea cazurilor umane au fost raportate în Africa Centrală și de Vest, în special după contactul direct cu animale infectate.

În 2022, specialiștii au confirmat că virusul poate fi transmis și prin contact sexual, ceea ce a contribuit la apariția unor focare în peste 70 de țări care nu mai raportaseră anterior cazuri de mpox.

Majoritatea persoanelor infectate se recuperează complet, însă boala poate provoca complicații grave în anumite situații.


Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi