Elmar Brok: De la 1945 încoace, Rusia este prima țară care a încălcat granițele stabilite anterior

Publicat: 17 10. 2014, 19:48
Actualizat: 18 10. 2014, 09:59

Elmar Brok s-a întâlnit, vineri, la Sibiu, cu primarul Klaus Iohannis, pentru a discuta despre campania electorală din România, dar și despre situația legată de Ucraina și perspective pentru întreaga regiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La finalul întâlnirii, Elmar Brok a declarat, într-o conferință de presă, că „Rusia este prima țară care, de decenii, a încălcat granițele stabilite anterior”.

„Rusia este prima țară care, de decenii, a încălcat granițele stabilite anterior. De la 1945 încoace un asemenea lucru nu s-a mai întâmplat, ca o țară să ocupe cu forța și să anexeze teritoriile unei alte țări. Ca să păstrăm o pace durabilă în această regiune a lumii trebuie să ne asigurăm că se respectă dreptul internațional, că se garantează suveranitatea națiunilor”, a declarat Elmar Brok.

Potrivit acestuia, se urmărește ca în Europa toate națiunile să aibă aceleași drepturi.

„Politica secolului XXI trebuie să fie diferită de politica secolului XIX sau XX. Vrem să construim o Europă în care națiunile mari, dar și cele mici au aceleași drepturi. Națíunile mari nu mai au dreptul să decidă asupra drepturilor și granițelor vecinilor lor mai mici. Condiția aceasta trebuie să rămână validă pentru România, pentru Moldova, pentru Ucraina. Conflictele înghețate nu trebuie să fie reiterate cu forța de către Rusia, fie că este vorba de Transnistria sau de estul Ucrainei”, a mai spus președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul PE.

Acesta a avertizat însă că, pe viitor, nu trebuie să existe „relații proaste de durată” cu Rusia, „pentru binele tururor”.

„Am căzut de acord (în discuția cu Klaus Iohannis – n.r) că nu trebuie în perspectivă să avem relații proaste de durată cu Rusia. E important atât din punct de vedere politic, cât și economic, ca în viitor să avem relații bune cu Rusia. Este atât în interesul Rusiei, cât și al Europei”, a conchis Brok.

Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din PE a avut întâlniri la Sibiu cu membri ai comunității germane, dar și cu lideri ai Forumului Democrat al germanilor din România.