Elveția publică pe internet numele străinilor investigați în țările de origine pentru evaziune fiscală

Publicat: 25 05. 2015, 12:29

Cetățenii americani vor fi identificați doar prin inițialele numelor lor.

Publicația elvețiană Sonntagszeitung a relatat că în urma numeroaselor solicitări oficiale venite din partea autorităților fiscale străine, Elveția a decis să publice numele, datele de naștere și naționalitățile persoanelor respective în gazeta federală în care sunt publicate textele oficiale.

Justificarea oficială este că publicarea permite celor identificați șansa de a angaja un avocat și de a lua măsuri legale, potrivit Sonntagszeitung, care s-a referit la eliminarea recentă a secretului bancar în Elveția, la presiunea în special a Statelor Unite.

Alexandre Dumas, oficial al autorității fiscale elvețiene, a spus că băncile nu mai sunt interesate să caute clienți care nu își mai țin conturile în Elveția. În schimb, Elveția primește solicitări oficiale din partea altor state, pentru sprijin în vederea identificării evazioniștilor, prin intermediul administrației fiscale federale elvețiene din Berna.

În schimb, Elveția a cerut ca statele care primesc informațiile solicitate despre suspecți să păstreze detaliile confidențiale.

Un avocat citat de Sonntagszeitung a spus că mulți dintre suspecți nu știu că pot face recurs în Elveția.

Edițiile săptămânale ale gazetei federale din luna mai au conținut zeci de decrete în care sunt menționați cetățeni spanioli, indieni, olandezi, germani, britanici, americani și sud-coreeni, precum și companii înregistrate în Panama, Bahamas și Spania.

În cazul Indiei și Germaniei, Dumas a negat că cererile oficiale pentru informații au avut loc în urma achizițiilor recente, de către autoritățile fiscale, a unor date furate, referitoare la suspecți de evaziune fiscală.

„Nu suntem niciodată siguri dacă solicitările implică date furate. Se aplică principiul încrederii”, a spus Dumas.

În Germania, un număr record de 40.000 de suspecți de evaziune fiscală au declarat anul trecut, în mod voluntar, fondurile ascunse în străinătate, potrivit unei legi noi care permite plata retroactivă a taxelor datorate și a penalităților.

În luna februarie, International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) a publicat date referitoare la evazioniști care au ajuns în posesia autorităților franceze, într-un scandal numit SwissLeaks. Banca britanică HSBC a fost acuzată să a ajutat suspecți de evaziune fiscală din aproximativ 200 de țări.

HSBC a prezenta scuze, iar divizia elvețiană a instituției financiare a anunțat că a colaborat permanent cu autoritățile elvețiene de când a aflat despre furtul datelor, în 2008.

Anterior, cele mai mari bănci elvețiene, UBS și Credit Suisse, au acceptat plata unor amenzi în Statele Unite, în urma acuzațiilor că au ajutat cetățeni americani să eludeze fiscul.

În luna martie, Elveția a semnat un acord pentru schimb automat de informații cu Australia, acorduri similare urmând să intre în vigoare cu Statele Unite și Uniunea Europeană.