EROARE DE PROPORȚII a autorităților britanice. Cum au primit niște dependenți de droguri datele de contact ale celor care au depus plângeri împotriva lor

Publicat: 30 04. 2012, 16:58
Actualizat: 30 04. 2012, 17:35

Peste 50 de persoane dintr-o clădire rezidențială sunt protejate de poliție după ce autoritățile locale au dat, din greșeală, datele lor de contact tocmai persoanelor împotriva cărora depuseseră plângeri pentru comportament antisocial și consum de droguri, informează BBC.

Mai multe patrule de poliție stau non-stop în jurul Andover Estate, din Holloway (nordul Londrei), de când zece persoane, inclusiv dependenți de droguri, au primit, împreună cu un ordin de restricție pentru acea clădire, și datele de contact ale locatarilor care au cerut acest lucru.

În total, 51 de rezidenți ai Andover Estate au depus plângeri împotriva a 13 persoane non-locatare, care se strâng de la începutul acestui an în clădire, se droghează și devin violente.

Dintr-o eroare rămasă pentru moment neexplicată, angajații consiliului local le-au oferit acestor persoane numele și numerele de telefon ale celor care au depus plângeri împotriva lor.

„Aceste informații nu ar fi trebuit date mai departe și ne pare extrem de rău că, în urma unei erori din partea noastră, s-a întâmplat acest lucru. Consiliul contactează fiecare rezident de pe acea listă, în total 51 de persoane, pentru a prezenta scuzele sale pentru această greșeală. Lucrăm îndeaproape cu poliția, care a suplimentat numărul de patrule în zonă”, a declarat un oficial al autorităților locale, citat de BBC.