Favorită la prezidențiale, Le Pen le face o promisiune francezilor care nu mai vor o „UE totalitară”

Publicat: 24 02. 2017, 13:45

„În Europa este timpul să încheiem cu o Uniune Europeană care se înscrie într-o tentativă de fuziune ce distruge Europa națiunilor”, a spus Le Pen.

Președinta formațiunii Frontul Național a făcut aceste remarci la Paris, în fața mai multor jurnaliști și reprezentanți a 42 de state străine, inclusiv ambasadorii Cambodgiei, Cubei, Arabiei Saudite, Albaniei și Vietnamului, precum și în fața unui diplomat chinez și a unui diplomat american, potrivit partidului.

„Trebuie să terminăm cu acest monstru birocratic”, a mai spus Le Pen, care critică o Uniune Europeană pe care a calificat-o drept „totalitară”.

„Uniunea micșorează Franța, o separă de lume (…). Mă bucur pentru renașterea popoarelor europene împotriva Uniunii, pentru Europa în calitate de continent”, a mai spus ea, referindu-se în special la referendumul britanic din iunie 2016 pe tema Brexit.

„Vom clădi o altă Europă”, a promis ea, spunând că dacă va fi aleasă „va revizui tratatele europene și va angaja Franța în mod ferm în contruirea unei Europe a națiunilor libere”.