Fondul Proprietatea a ieșit din acționariatul Transgaz pentru 68,2 milioane euro

Publicat: 12 12. 2013, 12:45

Fondul Proprietatea (FP) a vândut, printr-un plasament privat, tot pachetul de acțiuni deținute la Transgaz (TGN), pentru 303,51 milioane lei (68,2 milioane euro).

Titlurile, reprezentând 14,98% din capitalul transportatorului de gaze, au fost cedate la un preț de 172 lei, cu 3,3% mai jos față de închiderea de miercuri.

Fondul a anunțat inițial că scoate la vânzare un pachet de 10% din acțiunile Transgaz, cu mențiunea că își rezervă dreptul de a crește sau scădea volumul vânzării sau de a nu mai realiza vânzarea.

Titlurile au fost cedate printr-un plasament privat accelerat adresat investitorilor calificați internaționali și la care „publicul larg” nu a putut participa.

Intenția Fondului Proprietatea privind vânzarea de acțiuni Romgaz vine în contextul obținerii de bani pentru finanțarea programelor de răscumpărare de acțiuni. Actualul program urmează să se încheie în următoarea perioadă și va fi urmat de o nouă astfel de operațiune.

FP deține în prezent 8,87% din propriile acțiuni, pachet dobândit prin programul de răscumpărare derulat în 2011 și cel lansat în acest an. Titlurile răscumpărate urmează să fie anulate, iar capitalul social să fie redus cu valoarea respectivă.

Prin programul derulat în acest an, FP a răscumpărat 7,55% din propriile acțiuni, pentru 911,3 milioane lei (48,2 milioane euro). Volumul reprezintă 94,44% din pachetul vizat în acest program, de 8% din acțiunile Fondului.