FOTO Au fost surprinse primele plante care s-au regenerat în urma incendiilor din Australia

Publicat: 12 01. 2020, 08:45
Incendiile fără precedent care au devastat Australia în ultima perioadă, au ars peste 6,3 milioane de hectare, afectând porțiuni uriașe din mediul natural al țării. Începând cu luna septembrie, au murit milioane de animale, peste o jumătate de miliard la număr, dar și nenumărați copaci și alte forme de vegetație, a relatat BBC.
 
Există însă și vești îmbucurătoare, care arată că viața renaște din cenușă în unele zone arse recent. Fenomenul a fost surprins în imagini de fotograful local Murray Lowe, care investiga modul în care focul a afectat tufișurile din apropierea casei sale din Kulnura, de pe coasta centrală, New South Wales. El a descoperit ierburi verzi și frunze de trandafir care au răsărit printre trunchiurile arse ale arborilor.  
 

Trecând prin Kulnura, s-a oprit la marginea Parcului Național Dhurag, într-o o comunitate restrânsă, care a supraviețuit în mare parte incendiului. „Cenușa se ridica în aer la fiecare pas, în timp ce ne plimbam printre trunchiurile copacilor, într-o liniște înfricoșătoare pe care numai niște focuri de această intensitate o pot lăsa în urmă”, a explicat Lowe. Descoperirea urmelor de viață vegetală „a fost semnul reînnoirii pe care o căutam. Am fost martorii renașterii unei păduri din cele pentru care Australia este atât de cunoscută”, a adăugat.
 
Fotografiile au fost distribuite de mii de ori pe rețelele de socializare, după ce Lowe, în vârstă de 71 de ani, le-a postat luni și a oferit oamenilor de pretutindeni speranța că efectul devastator al incendiilor nu este ireversibil. 
 

Parcul național Dhurag, de 14.850 de hectare, care rămâne închis din cauza amenințării incendiilor, găzduiește mai multe specii găsite doar în sud-vestul Australiei.
 
Dr. Kimberley Simpson, expert în ecologie la Universitatea din Sheffield, a explicat că o astfel de recuperare naturală este ceva perfect normal, întrucât pământul protejează unele rădăcini și muguri ai plantelor, din care acestea renasc ulterior. De fapt, condițiile de creștere sunt optime după un incendiu pentru puieții mici, din cauza luminii abundente și a nutrienților eliberați din cenușă. Dr. Simpson a explicat că este ceva „obișnuit să observăm o înverzire rapidă a solului după un incendiu”.
 
Regenerarea totală a vegetației australiene va avea loc peste ani, iar unele specii vor avea nevoie de perioade de timp mai lungi pentru a se regenera.