Franța avertizează Iranul: Încălcarea Acordului nuclear ar fi o „eroare gravă”

Publicat: 25 06. 2019, 17:48

Administrația de la Teheran a anunțat marți că intenționează ca începând din 7 iulie să renunțe la unele obligații prevăzute în Acordul nuclear semnat cu marile puteri dar contestat de Statele Unite, informează agenția de presă Fars. Pe fondul presiunilor exercitate de Administrația Donald Trump, Iranul anunțase pe 8 mai că ar putea renunța la unele condiții ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene, Chinei și Rusiei pentru menținerea Tratatului.

Franța a avertizat marți Iranul că încălcarea Acordului atomic ar fi o „eroare gravă”. „Diplomațiile din Franța, Germania și Marea Britanie sunt mobilizate complet pentru a face Iranul să înțeleagă că nu ar fi în interesul său să renunțe la angajamente. Ar fi o eroare gravă”, a declarat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, citat de Agenția France-Presse și de cotidianul Times of Israel.

Franța și Germania au anunțat săptămâna trecută că vor depune toate eforturile pentru evitarea unui conflict militar între Statele Unite și Iran, avertizând că riscurile se mențin, mai ales pe fondul presiunilor exercitate de Administrația Donald Trump. Jean-Yves Le Drian a explicat că amenințarea Iranului că va depăși limita stocurilor de uraniu stabilită prin Acordul nuclear din 2015 este îngrijorătoare, însă a atribuit o parte din vină Statelor Unite. „Noi considerăm că decizia SUA de a încălca Acordul nuclear nu este bună și că actuala campanie de presiuni maxime contribuie la tensiuni”, a subliniat ministrul francez de Externe.

Nathalie Tocci, un oficial european de rang înalt, a declarat că Administrația Donald Trump este responsabilă de amplificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu din cauza încălcării Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul. „Actuala situație se întâmplă dintr-un motiv care nu a fost menționat până acum, anume faptul că Statele Unite au încălcat Planul Comun Complet de Acțiune, adică Acordul iranian. Practic, nu respectă partea lor din acord”, a declarat, pentru BBC, Nathalie Tocci, consilier special al Federicăi Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.

Referindu-se la atacurile care au vizat petroliere în Golful Oman, Nathalie Tocci a precizat: „Încă nu avem dovezi clare despre ce s-a întâmplat. Cred că este rezonabil ca Iranul, deși neagă acest lucru, să le fi comis. Dar cred că este vorba de o reacție, nu neapărat una extremă sau radicală, dar în mod clar este o reacție la ceea ce Teheranul consideră a fi o escaladare a crizei din zona Golfului. Este o situație foarte periculoasă, deoarece în mod evident escaladarea conduce la riposte”.

Iranul continuă să respecte Planul complet comun de acțiune (JCPOA), denumirea oficială a Acordului nuclear internațional, a transmis Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Tratatul are rolul de a împiedica regimul de la Teheran să fabrice armament nuclear.