Prima pagină » Știri externe » Impas în Germania. Țara se îndreaptă spre alegeri anticipate, după ce negocierile pentru formarea Guvernului au eșuat

Impas în Germania. Țara se îndreaptă spre alegeri anticipate, după ce negocierile pentru formarea Guvernului au eșuat

Impas în Germania. Țara se îndreaptă spre alegeri anticipate, după ce negocierile pentru formarea Guvernului au eșuat
Detalii pe Gândul.

Christian Lindner, șeful democraților liberi, a declarat că discuțiile au eșuat din cauza imposibilității de a se pune de acord asupra unei viziuni comune pentru modernizarea Germaniei.

„Este mai bine să nu guvernăm, decât să guvernăm prost”, a adăugat Linder.

Postul France 24 relatează că eșecul negocierilor ar putea chiar duce la încheierea carierei cancelarului Angela Merkel.

În condițiile în care Partidul Social-Democrat (SDP) a respins propunerile privind o nouă coaliție cu Merkel, iar cancelarul s-a declarat împotriva formării unui guvern minoritar, este posibil ca germanii să fie din nou chemați la urne.

Un sondaj de opinie realizat online de cotidianul Die Welt a relevat că 61,4% din respondenți au fost de părere că eșecul negocierilor ar însemna finalul carierei de cancelar pentru Merkel.

În urma rezultatului slab înregistrat la alegerile legislative din septembrie, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a trebuit să inițieze negocieri pentru formarea unui guvern de coaliție cu două formațiuni mai mici, Partidul Democraților Liberi și Alianța ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga).

Discuțiile tripartite s-au blocat pe teme precum imigrația și politicile în privința mediului.

În cazul unui nou scrutin electoral există riscul ca formațiunea extremistă Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta) să-și consolideze poziția în Parlamentul federal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum faci față căldurii excesive? Metoda veche folosită de localnicii unei insule din Croația
Digi24
Mai multe femei împing un microbuz blocat în trafic în Galați, în timp ce bărbați aflați la terasă filmează și comentează
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Ce fac astăzi copiii lui Mircea Diaconu și ai Dianei Lupescu. Actrița a făcut mărturisiri rare: „Avem o relație foarte bună”
Digi24
Omul care ar schimba Rusia. Cel mai mare industriaș rus îl avertizează pe Putin despre dezastrul iminent cu care se confruntă țara
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Iarna în care un popor întreg a mâncat bulbi de lalea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai mic lucru din Univers?