Îndemnul liderilor Cataloniei după ce Guvernul de la Madrid a preluat controlul regiunii. Reacția Madridului

Publicat: 28 10. 2017, 18:24

„Este foarte clar că cea mai bună cale de apărare a progreselor înregistrate până în acest moment o reprezintă opoziția democratică față de aplicarea articolului 155”, a afirmat Puigdemont.

Reacția Madridului a venit imediat. „Este foarte grav. Iresponsabilitatea lui Puigdemont nu are limite”, a transmis Partidul Popular din Spania pe Twitter.

În plus, Guvernul spaniol a anunțat că declarațiile lui Puigdemont sunt irelevante, din moment ce acesta a fost destituit din funcțiile pe care le deținea în interiorul regiunii catalane, relatează DPA International.

Guvernul de la Madrid a decis, vineri seara, dizolvarea Executivului catalan, condus de Carles Puigdemont, și a Parlamentului regional, la câteva ore după ce Legislativul catalan a adoptat o declarație de independență. 

Soraya Saenz de Santamaria, vicepremierul Spaniei, va prelua șefia Guvernului regional al Cataloniei, a anunțat, sâmbătă, Guvernul de la Madrid, în contextul în care Executivul spaniol pune în aplicare suspendarea regiunii catalane. 

De asemenea, ministerul spaniol de Interne a decis, vineri seara, destituirea din funcție a șefului Poliției catalane, ca parte a măsurilor pentru preluarea controlului asupra regiunii Catalane, iar Executivul de la Madrid afirmă că va controla peste 30.000 de agenți ai forțelor de ordine din regiune.

Potrivit presei spaniole, Guvernul național va controla în regiunea catalană aproximativ 33.000 de reprezentanți ai forțelor de ordine. Mai mulți ofițeri ai Poliției din Catalonia au transmis o scrisoare ministrului spaniol de Interne, Juan Ignacio Zoido, în care au precizat că își mențin angajamentul față de constituție și că vor menține ordinea legală în regiune, relatează El Mundo.

Guvernul Spaniei a decis vineri dizolvarea Executivului și Parlamentului din Catalonia și organizarea de alegeri anticipate în decembrie. 

Parlamentul de la Barcelona a aprobat cu 70 de voturi pentru, 10 împotrivă și două abțineri rezoluția care prevede inițierea procedurilor de proclamare a independenței Cataloniei față de Spania și crearea unei republici independente. 

 Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a lansat un apel la calm și a avertizat că statul spaniol va restabili rapid ordinea constituțională în Catalonia, care și-a proclamat independența.

„Lansez un apel la calm. Principiile statului de drept vor fi restabilite rapid” în Catalonia, a declarat Mariano Rajoy, citat de cotidianul El Pais.