Lovitură dată SUA de către China: cel mai popular sistem de operare – interzis

Publicat: 20 05. 2014, 15:42
Actualizat: 08 02. 2019, 09:57

Centrul Pentru Achiziții al Guvernului a interzis instalarea Windows 8 în cadrul unei notificări mai ample despre utilizarea de produse care au consum redus de energie.

Interdicția are ca scop asigurarea securității computerelor, după ce Microsoft a oprit suportul pentru sistemul de operare Windows XP, folosit la scară largă în China, a informat agenția oficială de presă a statului chinez, Xinhua.

Nici guvernul și nici Xinhua nu au furnizat informații despre modul în care interzicerea Windows 8 susține utilizarea de produse cu consum redus de energie sau despre cum ajută securitatea computerelor.

China este de mult timp o piață dificilă pentru Microsoft. Potrivit unor surse, fostul director general Steve Ballmer a declarat angajaților în 2011, când încă ocupa postul, că Microsoft câștigă din China mai puțin decât din Olanda din cauza pirateriei, chiar dacă vânzările de computere sunt similare celor din SUA.

Microsoft a refuzat să comenteze.

Compania americană a oprit în luna aprilie suportul pentru sistemul de operare XP, vechi de 13 ani, pentru a încuraja trecerea la versiuni mai noi și mai sigure ale Windows.