Lovitură neașteptată pentru NSA. Ce se va întâmpla cu înregistrările convorbirilor vechi ale americanilor

Publicat: 28 07. 2015, 10:22

Legislația adoptată în iunie interzice NSA să colecteze metadate ale comunicațiilor telefonice ale americanilor după 180 de zile, dar nu spune ce se va întâmpla cu datele deja colectate. Conform noului sistem, prevăzut de Legea Libertății (USA Freedom Act), Guvernul nu va mai deține datele colectate în masă, utilizate în vederea analizării unor legături între apelanți, în căutarea unor suspecți de terorism.

Biroul Directorului serviciilor naționale de informații (ODNI) a refuzat anterior, luna aceasta, să precizeze dacă Guvernul va continua să folosească datele colectate în baza vechilor proceduri sau nu va mai face acest lucru după intrarea în vigoare a noului sistem.

Potrivit NYT, ODNI a anunțat luni, într-un comunicat, că analiștii NSA își vor pierde accesul la vechile baze de date începând din 29 noiembrie, dar tehnicienii NSA vor putea să vadă înregistrările vechi timp de încă trei luni. Acest lucru le va permite să compare datele cu înregistrările convorbirilor efectuate după noul sistem, se precizează în comunicat. După aceste trei luni va înceta și acest acces.

NSA a anunțat că a plănuit să distrugă atunci înregistrările, dar că este nevoie să aștepte soluționarea proceselor prin care programul este contestat. Un tribunal a dispus ca NSA să păstreze înregistrări relevante pentru litigiu.

„Metadatele telefonice conservate exclusiv din cauza obligațiilor de păstrare în cadrul litigiilor civile din instanță nu vor fi folosite sau accesibile în alte scopuri, iar NSA va distuge imediat ce va fi posibil” aceste înregistrări, a precizat NSA.

După ce Congresul a adoptat Legea Libertății, administrația Obama a obținut o aprobare din partea Curții pentru supravegherea informațiilor străine (Foreign Intelligence Surveillance Court, FISC) să păstreze pe timpul tranziției înregistrările în masă efectuate în baza vechiului program. Uniunea americană pentru libertăți civile (American Civil Liberties Union, ACLU) a cerut unei curți de apel să blocheze parțial programul, însă tribunalul nu s-a pronunțat încă.

Tribunalul secret a solicitat NSA, prin hotărâri, să distrugă datele după cinci ani de la constituirea unei baze. Programul de colectare în masă a metadatelor datează din octombrie 2001 și a fost dezvăluit în iunie 2013 de către fostul consultant NSA și CIA Edward J. Snowden.