Macedonia construiește al doilea gard ghimpat la frontiera cu Grecia

Publicat: 08 02. 2016, 17:57

Noua barieră va fi construită în paralel cu alta, care există deja, cu obiectivul de a îngreuna și mai mult trecerea migranților, care pătrund pe teritoriul acestei țări balcanice dinspre Grecia, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul armatei macedonene.

„Ideea este să li se transmită migranților mesajul că există o barieră dublă și să renunțe să o treacă ilegal”, a declarat acest oficial, care a solicitat protecția anonimatului.

Macedonia a început în noiembrie să trieze migranții, autorizându-i doar pe cei care vin din țări devastate de război (Siria, Afganistan și Irak) să intre pe teritoriul său, cu scopul de a-și continua ulterior periplul către Europa de Vest.

Însă oameni care provin dintr-o serie de alte țări – considerați migranți „economici” – încearcă să treacă în mod ilegal frontiera dintre Grecia și Macedonia.

Noua împrejmuire urmează să fie ridicată în apropiere de cea instalată în noiembrie la punctul de trecere a frontierei de la Gevgelija, prin care pătrund refugiați în mod regulat, potrivit oficialului citat, care a refuzat să precizeze lungimea barierei.

Presa locală scrie că gardul va avea peste 30 de kilometri lungime.

Peste 68.000 de refugiați au pătruns în Macedonia de la începutul anului, iar poliția locală a împiedicat, în ianuarie, aproximativ 4.000 de persoane să treacă frontiera ilegal, potrivit unor date oficiale.

Afluxul migranților care doresc să ajungă în țări din Europa Occidentală și de Nord a continuat pe timpul iernii, în pofida temperaturii scăzute și periculoasei traversări a mării din Turcia către insule elene.