Medvedev atacă voalat China: Protejarea resurselor Siberiei este esențială

Publicat: 14 08. 2012, 12:07
Actualizat: 14 08. 2012, 12:07

Primul ministru al Rusiei, Dimitri Medvedev, a declarat săptămâna trecută că protejarea resurselor Siberiei în fața expansiunii statelor vecine este esențială, lansând astfel un atac voalat la adresa Chinei, potrivit Reuters.

Acesta a precizat, de asemenea, că este important ca manifestările negative, printre care și apariția unor enclave formate din cetățeni străini pe teritoriile din Siberia și Orientul Îndepărtat al Rusiei, să nu fie permise.

„Din păcate, nu foarte mulți oameni trăiesc acolo, iar sarcina de a ne proteja teritoriile din Orientul Îndepărtat de expansiunea excesivă a statelor învecinate rămâne de actualitate”, a spus Medvedev în cadrul unei ședințe de guvern în care s-a discutat problema migrației.

Comentariile primului ministru, unele dintre cele mai dure pe marginea acestui subiect, scot în evidență temerile Rusiei în ceea ce privește afluența imigranților din China pe aceste teritorii care ar însemna, în cele din urmă, pierderea controlului asupra lor.

Declarațiile lui Medvedev vin în condițiile în care Rusia și China au relații diplomatice și comerciale puternice, dar creșterea influenței acesteia din urmă în Siberia și Orientul Îndepărtat al Rusiei reprezintă de mult timp o sursă de tensiuni.

Bogată în resurse, Rusia este țara cu cea mai mare suprafață din lume, dar cu o populație  de 143 de milioane de persoane care s-a diminuat în ultimii ani, în timp ce China, o țară care are nevoie de resurse, aflată imediat la sud, are o populație în creștere de 1,3 mililarde de persoane.