Merkel anunță oficial că va candida pentru al patrulea mandat

Publicat: 20 11. 2016, 15:12

Angela Merkel anunță oficial că va candida pentru al patrulea mandat de cancelar, din partea CDU, anunțul urmând să fie făcut duminică, au declarat membri ai partidului conservator, conform BBC și Reuters.

Aflată de 11 ani în poziția de cancelar, popularitatea lui Merkel a scăzut, mai ales după criza imigranților, însă are încă destulă susținere din partea germanilor. La ora locală 19.00, Merkel a programat o conferință de presă, după întâlnirea sa de la Berlin cu liderii creștin-democraților din CDU.

55% dintre germani susțin un nou mandat al lui Merkel, în timp ce 39% se opun, arată un sondaj publicat duminică de Bild.

În acest an, partidul său a pierdut alegerile locale în mai multe zone din Germania, cea mai usturătoare înfrângere fiind la Berlin.

Merkel are nevoie, pentru un nou mandat, și de susținerea CSU, aliații săi din Bavaria, care au criticat-o dur pentru politica ei privind imigrația, însă care nu au un alt candidat.

Blocul conservator care o susține pe Merkel are un avans de aproximativ 10% față de rivalii politici de la SPD, social-democrați.