Mohamed Morsi a fost transferat singur la Ministerul Apărării

Publicat: 04 07. 2013, 12:44
Actualizat: 04 07. 2013, 15:09

Președintele egiptean înlăturat de la putere de armată, Mohamed Morsi, a fost transferat singur la Ministerul Apărării, a anunțat joi dimineața un oficial al Fraților Musulmani, din care provine acesta, în timp ce echipa sa era deținută într-o clădire militară, cu câteva ore înainte de depunerea jurământului de înlocuitorul său interimar, relatează AFP.

„Morsi a fost separat de echipa sa și dus la Ministerul Apărării”, a declarat Gehad al-Haddad, un oficial din cadrul confreriei.

Anterior el declarase că Morsi și „toată echipa prezidențială sunt în arest la clubul Gărzii republicane a președinției”, adăugând că tatăl său, considerat principalul consilier al lui Morsi este, de asemenea, deținut.

Un oficial militar a confirmat, joi dimineața, pentru AFP că armata egipteană îl deține pe Morsi.

Morsi „este reținut preventiv”, a afirmat oficialul citat, sub acoperirea anonimatului, sugerând că fostul șef al statului ar putea fi urmărit judiciar.

Miercuri seara, armata l-a demis pe Morsi, primul președinte ales democratic în Egipt, a suspendat Constituția și l-a înlocuit cu președintele Curții Constituționale, Adly Mansour, generând îngrijorare în străinătate.

În timp ce opozanții săi jubilau în piața Tahrir din Cairo, o scenă care amintea de bucuria populară de la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak în februarie 2011, susținătorii săi au atacat clădirile serviciilor de securitate din nordul țării. Șapte dintre ei au murit în ciocnirile cu forțele de ordine la Marsa Matrouh și Alexandria, pe coasta mediterană.

„Este un nou moment istoric, ne-am debarasat de Morsi și de Frații Musulmani”, a declarat un manifestant aflat într-o coloană de mașini care claxonau, agitând un drapel.

După violențele care au marcat manifestațiile organizate din 26 iunie și care s-au soldat cu 47 de morți, Ministerul de Interne a avertizat că va răspunde „ferm” tulburărilor și a trimis blindate la Cairo, blocând căile de acces către reuniunile pro-Morsi.

Imediat după îndepărtarea președintelui lor, lațul s-a strâns în jurul Fraților Musulmani.

Surse din cadrul serviciilor de securitate au declarat că liderul Partidului Justiției și Libertății, formațiunea politică a conferirie, Saad al-Katatni, și adjunctul Ghidului suprem, Rashad Bayoumi, au fost arestați.

Cotidianul guvernamental Al-Ahram a anunțat, de asemenea, că au fost emise 300 de mandate de arestare pe numele unor membri ai mișcării islamiste.

Morsi și mai mulți lideri ai confreriei, între care Ghidul suprem Mohammed Badie și adjunctul său, Khairat al-Shater, au primit anterior interdicția de a părăsi Egiptul.

În plus, securitatea a întrerupt emisia postului lor de televiziune și a percheziționat sediile Al-Jazeera-Mubasher, care a difuzat o înregistrare video cu Morsi, în care acesta se prezenta drept „președintele ales al Egiptului”.

Armata, care a preluat controlul Executivului timp de 16 luni, în perioada dintre înlăturarea lui Mubarak și alegerea lui Morsi, nu a precizat durata tranziției înainte de organizarea alegerilor generale.

Consultările pentru formarea viitorului Guvern, care va regrupa „toate forțele naționale” și va avea „puteri depline” potrivit armatei, au început, a anunțat opozantul Amr Moussa, în timp ce Curtea Constituțională a afirmat că șeful său va depune jurământul joi dimineața.

Armata a promis că va „sta departe de politică”, prin vocea liderului său, generalul Abdel Fattah al-Sissi.

El a discutat cu liderii religioși creștini și musulmani ai țării și cu reprezentantul opoziției Mohamed ElBaradei o „foaie de parcurs” care, potrivit lui ElBaradei, „răspunde revendicărilor poporului”.

În fața ministerului, mii de persoane scandau „Egipt, Egipt!”, exprimându-și bucuria după anunțul armatei.

„Nu așteptam decât un lucru și anume ca Morsi să plece”, afirmă Abdel Khalek Abdo, un agricultor în vârstă de 56 de ani.

Mii de susținători ai lui Morsi s-au mobilizat, la rândul lor, la Cairo, în piața Rabaa al-Adawiya, în Nasr City. „Morsi a fost trădat, este o lovitură de stat împotriva unui președinte ales”, a declarat unul dintre ei.