Moment istoric: Ultimul evreu care mai locuia în Afganistan a părăsit țara

Publicat: 10 09. 2021, 14:29
Actualizat: 10 09. 2021, 15:26
Sursa foto: Profimedia

Ultimul membru cunoscut al comunității evreiești din Afganistan a părăsit țara vineri, luând cu el alte 30 de persoane, printre care 28 de femei și copii, potrivit organizației care a efectuat evacuarea acestora.

Zebulon Simentov a trăit în și a avut grijă de singura sinagogă din Kabul, supraviețuind din donații primite din străinătate, informează CNN.

O figură bine cunoscută în capitala afgană, Simentov, care are puțin peste 60 de ani, a trăit zeci de ani de conflicte și tulburări politice, inclusiv guvernarea anterioară a talibanilor, dintre anii 1996 și 2001.

Simentov și alți 30 de oameni au călătorit cu un microbuz prin zona muntoasă a Afganistanului și au reușit să treacă prin mai multe puncte de control talibane înainte de a intra „într-o țară vecină”, a informat Moti Kahana, un om de afaceri și filantrop israeliano-american, care a organizat evacuarea.

Un capitol de istorie, încheiat

Afganistanul a găzduit de-a lungul vremii o comunitate evreiască considerabilă. Aceasta ajunsese la 40.000 de persoane la mijlocul secolului al XIX-lea și a început să scadă în jurul anului 1870, odată cu adoptarea unor măsuri anti-evreiești.

Majoritatea membrilor comunității evreiești rămași în Afganistan au plecat din țară după înființarea Israelului, în 1948, și în 1979, după invazia sovietică.

Statutul lui Simentov, de ultim membru al comunității evreiești din Afganistan, a primit o atenție sporită din partea presei în ultimele decenii.

De-a lungul anilor, el a refuzat de mai multe ori să plece din Afganistan, chiar și după ce soția și copiii săi s-au mutat în Israel.

În timpul unui interviu acordat CNN în 2010, Simentov a povestit experiențele din trecut cu talibanii, descriind modul în care grupul „a intervenit în treburile tuturor”.

Simentov a declarat că a fost arestat de patru ori în timpul guvernării anterioare a talibanilor și că a fost bătut în timpul detenției.

În ciuda pericolului reprezentat de revenirea talibanilor, Simentov a refuzat inițial să-și părăsească casa, a spus Moti Kahana.

Cu toate acestea, vecinii săi l-au convins că nu este în siguranță, iar dacă talibanii nu ajung la el, atunci ar putea fi ucis de grupul militant islamist ISIS-Khorasan (ISIS-K). Vecinii i-au spus că oamenii vorbesc despre el și că va fi ucis, a adăugat Kahana.

Filantropul mai spune că Simentov a fost de acord în cele din urmă să plece „când a auzit împușcăturile tot mai dese în zonă și când americanii au plecat, iar aeroportul din Kabul a fost închis”.