Negociatorul-șef european anunță: UE va proteja interesele cetățenilor și companiilor în orice condiții generate de Brexit

Publicat: 29 08. 2019, 15:43

Uniunea Europeană va continua să își protejeze interesele și pe cele ale cetățenilor europeni în orice condiții generate de ieșirea Marii Britanii din UE, a declarat joi Michel Barnier, negociatorul-șef european pe tema Brexit.

„Premierul Boris Johnson a declarat că Marea Britanie va ieși din UE pe 31 octombrie. În toate circumstanțele, UE va continua să protejeze interesele cetățenilor și companiilor, precum și condițiile de pace și stabilitate pe Insula Irlanda. Este datoria și responsabilitatea noastră”, a declarat Michel Barnier joi prin Twitter.

Inițiativa premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului pentru a facilita producerea unui Brexit fără acord este „o lovitură de stat”, a declarat miercuri seară John McDonnell, unul dintre liderii Partidului Laburist, aflat în opoziție. „Să nu ne lăsăm înșelați – aceasta este o lovitură de stat britanică”, a declarat John McDonnell, unul dintre liderii Partidului Laburist.

Sute de mii de britanici au semnat deja o petiție pentru anularea deciziei de suspendare a Parlamentului.

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord. „Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, și nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (…)”, se arată într-un comunicat oficial.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reușească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiții, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Jean-Claude Juncker, președintele în funcție al Comisiei Europene, i-a reiterat marți seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European pe tema Brexit, a denunțat, miercuri seară, decizia premierului britanic, Boris Johnson, de a suspenda Parlamentul de la Londra, afirmând că este o acțiune „sinistră”. „Preluarea din nou a controlului asupra țării nu a părut niciodată mai sinistră. În calitatea de parlamentar, sunt solidar cu cei care luptă să le fie auzite vocile. Suprimarea dezbaterilor privind decizii profunde este improbabil să contribuie la o relație viitoare stabilă între UE și Marea Britanie”, a declarat Guy Verhofstadt.

În contextul crizei politice de la Londra, Ruth Davidson a demisionat din funcția de lider al filialei din Scoția a Partidului Conservator.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură față de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul și afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May și-a prezentat, de asemenea, demisia.