Norvegia va construi un gard de-a lungul fostei frontiere a Războiului Rece pentru a opri refugiații

Publicat: 24 08. 2016, 19:58

Potrivit Guvernului norvegian, un gard cu o lungime de 200 de metri și o înălțime de 3,5 va fi instalat începând de la punctul de graniță Storskog pentru a consolida securitatea unui avanpost nordic al zonei europene Schengen.

Acest fapt a stârnit proteste din partea asociațiilor pentru drepturile refugiaților și îngrijorarea asupra relațiilor cu fostul adversar din perioada Răzbiului Rece, Rusia.

Vreme de decenii, statele nordice au fost considerate locuri propice pentru solicitanții de azil. Dar ridicarea acestui gard, într-un loc traversat în anul 2015 de aproximativ 5.500 imigranți, demonstrează o schimbare de atitudine în fața refugiaților.

Acest lucru poate fi remarcat și în cazul Suediei, statul vecin Norvegiei, care a instalat mai multe controale la graniță și a consolidat regulile de solicitare de azil.

Gardul va fi ridicat în săptămânile următoare, înainte de venirea iernii, pentru a îngreuna intrarea refugiaților în statul norvegian printr-o pădure.

„Gardurile sunt o măsură responsabilă”, a declarat un deputat al Ministerului Justiției, Ove Vanebo.

„Atât Moscova, cât și Oslo au luat măsuri punitive împotriva folosirii rutei arctive, una pe care puțini refugiați o găsesc a fi mai puțin riscantă decât traversarea Mării Mediterane cu o ambarcațiune. Anul acesta până în momentul actual, nu a existat nici un solicitant de azil care să fi trecut frontiera nordică norvegiană”, conform Direcției norvegiene pentru imigrare.

„Nu remarc necesitatea unui gard. Există prea multe garduri care se ridică în Europa”, +a declarat Rune Rafaelsen, primarul regiunii care include frontiera nordică.

Rusia păstrează în continuare un gard cu o lungime de 196 km la frontiera cu membrul NATO, Norvegia. Aceasta nu a făcut nici un fel de reclamație în privința construirii gardului.