O anchetă a fost deschisă în cazul unei prevelării ilegale de organe de la cadavre în Ucraina: „Câteva corpuri au rămas aproape fără oase, aveau doar piele și mușchi”

Publicat: 13 10. 2012, 11:19
Actualizat: 28 09. 2018, 10:00

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunțat vineri că a deschis o anchetă împotriva a patru angajați ai unui birou public de medicină legală, acuzați că prelevau ilegal organe de la cadavre, relatează AFP.

Un grup de medici legiști ai unui birou regional din Cernighiv (nord) obțineau autorizație de la apropiații decedaților pentru a preleva „unul sau două fragmente” din corp, afirmând că acestea urmau să servească unor „scopuri științifice și pentru a ajuta copii bolnavi” însă prelevau apoi „până la 30 de fragmente”, a declarat SBU într-un comunicat.

„Este vorba mai ales de piele, oase, cartilaje și tendoane”, a precizat pentru AFP purtătoarea de cuvânt al SBU, Marina Ostapenko.

„Câteva corpuri au rămas aproape fără oase, aveau doar piele și mușchi”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Cel puțin șapte familii ucrainene dintre apropiații decedaților care au fost victimele acestor prelevări ilegale au depus plângere împotriva medicilor legiștilor care riscă șapte ani de închisoare dacă sunt găsiți vinovați de către justiția ucraineană, conform aceleiași surse.

Din 2011, acești medici au prelevat organe de la 159 de corpuri înainte de a le vinde în mod legal companiei de stat Bioimplant, care fabrică implanturi, conform SBU.

Bioimplant coopera cu fabricantul german Tutogen, filială a conglomeratului american RTI Biologics, care cumpăra țesuturi umane de la morgile ucrainene.

În septembrie, RTI Biologics a anunțat că suspendă cooperarea cu Ucraina unde mai multe anchete au fost deschise în ultimii ani cu privire la prelevarea ilegală de fragmente umane.