Papa Francisc califică abandonarea vârstnicilor drept o „eutanasie ascunsă”

Publicat: 28 09. 2014, 16:24
Actualizat: 29 09. 2014, 11:25

Papa emerit în vârstă de 87 de ani, care nu a mai apărut în public de la canonizarea lui Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea în aprilie, a ajuns zâmbit, sprijinindu-se într-un baston, salutat călduros de succesorul său.

În piața Sfântul Petru scăldată de soare, unde s-au reunit mii de persoane în vârstă – chiar foarte în vârstă -, Benedict al XVI-lea s-a așezat într-o parte pentru a asculta împreună cu Francisc mărturiile vârstnicilor despre angoasele, dificultățile dar și bucuriile bătrâneții.

El nu a participat însă la slujba de celebrare a 100 de preoți în vârstă.

Salutându-l pe predecesorul său, Francisc a explicat că este bucuros să-l vadă la Vatican: „Este ca și cum ai avea un bunic înțelept acasă”.

În pofida dificultăților legate de vârstă, bătrânii pot fi „arbori care continuă să facă fructe”, a insistat papa.

Pentru aceasta, el și-a exprimat speranța ca cei care nu au familie să fie primți în azile care să „nu fie închisori” ci „plămâni de umanitate într-un oraș, cartier, sau parohie”.

„Un popor care nu își tratează bine persoanele în vârstă este un popor fără viitor (…), pentru că își pierde memoria”, a declarat papa.

„De câte ori nu abandonăm persoanele în vârstă, ceea este nici mai mult nici mai puțin o eutanasie ascunsă! Este efectul culturii deșeului care face atât de mult rău lumii noastre”, a criticat el.

„Ne dispensăm de copii, ne dispensăm de tineri pentru că nu au un loc de muncă, ne dispensăm de bătrâni sub pretextul menținerii unui sistem economic echilibrat, în centrul căruia nu se află niciun om ci banul”, a adăugat el.