Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson, spitalizată de urgență după tentativă de sinucidere

Publicat: 05 06. 2013, 21:01
Actualizat: 29 03. 2019, 10:54

Paris Jackson, fiica starului Michael Jackson, a fost transportată de urgență la spital după o posibilă tentativă de sinucidere, relatează site-ul TMZ.

„Se va face bine”, a declarat o sursă medicală citată de CNN.

Serviciile de ambulanță din Los Angeles au fost solicitate de urgență, miercuri dimineață, la reședința familiei Jackson din Calabasas.

Surse medicale au declarat că ar putea fi vorba de o „supradoză” și că pacientul a fost transportat la spital.

Însă bunica adolescentei de 15 ani, Katherine Jackson, a confirmat prin intermediul avocatului familiei că este vorba de o tentativă de sinucidere. „A suferit mult după pierderea tatălui ei. Dar nu știm exact ce a făcut-o să recurgă acum la acest gest”, a precizat avocatul.

Mama adolescentei, Debbie Rowe, a confirmat că fiica ei a încercat să se sinucidă, explicând că tânăra „a trecut prin multe în ultima perioadă”.

Cu câteva ore înaintea incidentului, Paris Jackson a scris pe Twitter: „Ieri, toate problemele mele păreau să fie atât de departe, acum se pare că au revenit și vor rămâne. Mă întreb de ce lacrimile sunt sărate”.

Michael Jackson, decedat pe 25 iunie 2009, are trei copii – Prince, Paris și Blanket. Cei trei adolescenți și bunica lor, Katherine Jackson, au dat în judecată compania AEG Live acuzând-o de responsabilitate pentru decesul starului Michael Jackson din cauza unei supradoze. Paris și Prince ar urma să depună mărturii în acest proces la sfârșitul lunii iunie.