Parlamentul de la Chișinău a adoptat în forma inițială legea castrării chimice, respinsă de președinție

Publicat: 24 05. 2012, 18:43
Actualizat: 08 06. 2012, 16:24

Parlamentul moldovean a votat joi, din nou, legea privind castrarea chimică a pedofililor, în forma primită de la președinție, care nu a formulat nicio obiecție sau propunere concretă de modificare după ce a refuzat să o promulge, relatează Info-Prim Neo în pagina electronică.

Deputatul liberal Victor Popa, președintele Comisiei Juridice a Parlamentului, a declarat în plen că proiectul nu a suferit nicio modificare față e varianta adoptată anterior, după ce președinția nu a formulat obiecții sau propuneri concrete.

Astfel, deputații doar și-au reconfirmat votul.

Inițiativa legislativă privind castrarea chimică a pedofililor aparține Partidului Liberal. Proiectul a fost votat în două lecturi, la începutul lui martie, urmând să intre în vigoare începând cu 1 iulie. Însă președintele nu a promulgat legea, argumentând că aceasta contravine prevederilor constituționale, care nu admit aplicarea unor tratamente degradante oamenilor, indiferent de actele pe care aceștia le săvârșesc.

Castrarea chimică se efectuează prin administrarea unui medicament special, tratamentul având ca finalitate inhibarea dorințelor sexuale. Legea prevede „castrarea obligatorie” a persoanelor care au violat copii cu vârsta de până în 14 ani, iar după această limită de vârstă „castrarea” este recomandată în funcție de gravitatea cazului și consecințe.