Poliția din Scoția introduce hijabul în uniforma sa

Publicat: 25 08. 2016, 12:07
Actualizat: 31 01. 2018, 02:39

Oficialii speră că această măsură le va încuraja pe femeile din comunitățile musulmane să ia în considerare obținerea unui loc de muncă în Poliție. În trecut, ofițerilor de poliție musulmani le era permis să poarte hijabul, dar numai dacă primeau aprobarea unui superior. 

„Sunt încântat să fac acest anunț și să mulțumesc susținerii venite atât din partea comunității musulmane, cât și din partea celei majoritare, la fel ca și cea a polițiștilor și celorlaltor cadre din Poliție”, a spus șeful Poliției din Scoția, Phil Gormley. 

„Ca mulți alți angajatori, în special cei din sectorul public, noi lucrăm pentru a ne asigura că serviciile noastre mulțumesc comunitățile pe care le servim. Sper că această completare adusă uniformei noastre va contribui la diversificarea staff-ului nostru și la îmbunătățirea modului în care ofițerii noștri vor reuși să își facă meseria în folosul tuturor comunităților din Scoția”, a completat acesta.

Anunțul a fost primit cu bucurie de Asociația Polițiștilor Musulmani din Scoția (SPMA), un grup care are ca principal scop construirea unor relații bune între comunitățile musulmane din Scoția și reprezentanții Poliției.

„Este un pas important în direcția potrivită”, a declarat Fahad Bashir, șeful organizației SPMA.  

Ideea de diversificare a cadrelor din Poliție a apărut în mintea oficialilor după ce au văzut că la recrutări, doar 2,6% dintre cereri aparțin etnicilor musulmani – din 4.809 cereri, doar 127 erau făcute de cetățeni musulmani.